Ultimele zile au fost cât se poate de reci și parcă nimic nu era la locul lui. Având în vedere că e sfârșitul lui iunie, m-am așteptat să fie atât de cald încât să nu mai știu ce să fac. Dar parcă acesta e momentul cel mai propice în care să pun mâna pe o carte bună, să citesc mai mult Biblia, să mă apropii mai mult de Dumnezeu, pentru că vremea mă privează de orice activitați în afara casei.

Acum am cel mai mult timp să stau în pat și să privesc pe geam cum picurii de ploaie îmi încețoșează încet-încet priveliștea și să contemplez la frumusețea naturii. E așa liniștitor să aud cum plouă, să văd cum ploaia e tot mai perseverentă și nu se lasă până nu udă tot ce e verde.

Există ceva frumos și relaxant în ploaie. Cu toate că de cele mai multe ori mă indispune vremea mohorâtă, învăț să am o altă atitudine și să fiu mai atentă la unele detalii pe care sunt mult prea ocupată să le observ atunci când sunt atâtea de făcut afară. Ploaia aceasta insistentă care parcă nu mai vrea să plece m-a provocat să investesc în mine.

Mi-a dat mai multă ambiție să fac unele lucruri pe care nu le-aș face dacă ar fi însorit. De exemplu, am citit o carte săptămâna zilele astea, „Când cerul plânge” și probabil nu m-aș fi ținut așa insistent să o termin dacă nu ploua. Poți să lași ploaia să îți ia toată vlaga, sau poți să o lași să te motiveze să faci toate lucrurile acelea pe care le amâni de fiecare dată când ești „prea ocupat“ sau ți-e prea lene.

Sfatul meu e să faceți și altceva zilele acestea în afară să dormiți și să leneviți fără chef. E păcat să treacă așa zilele fără ca la sfârșitul lor să poți spune că ai făcut ceva care te-a ajutat să devii o persoană mai bogată din punct de vedere spiritual și intelectual. Cât trăim, tot învățăm. Și trebuie să recunoaștem că Domnul este cel care dă și voința și înfăptuirea. Fără El nu putem face nimic.

„Împart umbrela mea cu alţii atunci când plouă, iar dacă nu am umbrelă, împart ploaia.” – Enrique Febrraro

Sursă imagine: aici

Comments

comments