Un viscol puternic stăbătea pământul. Sub greutatea vântului și a zăpezii, chiar și cei mai viteji cedau în cele din urmă, căutând adăpost și căldură la lumina unui foc. Oamenii își pierduseră speranța deoarece părea că o iarnă veșnică se abătuse asupra lumii.

Amărâți din cauza frigului, a foametei și a întunericului, cu toții uitaseră unii de alții. Uitaseră ce înseamnă dragostea, dărnicia, iertarea, bucuria. Ce fel de minune mai putea salva omenirea din ghearele reci ale iernii?

Undeva, într-o iesle amărâtă, un plâns dulce de copil răsuna pentru prima oară. Deodată, o lumină puternică inundă încăperea și un cântec magnific acoperi zgomotul viscolului. Un cor întreg cânta unui singur Copil!

Dar acest Copil era diferit de oricare altul. Era Regele promis, cel ce avea să oprească tirania iernii asupra pământului! Suflarea lui plăpândă se transformă într-un vârtej uriaș de foc ce cuprinse întreg pământul. Pretutindeni zăpada și gheața se topeau iar viscolul usturător fu înlocuit de o briză caldă, mângâietoare. Mai mult însă, căldura pătrunse adânc în inimile oamenilor și trezi în ei un sentiment de mult uitat – speranța!

Totul se schimbase peste noapte… o lume moartă, adusă la viață! Iarna veșnică făcu loc primei zile de Crăciun. Totul datorită micului Rege ce adormi liniștit, neștiind că nașterea Lui schimbase TOTUL.

Isus s-a născut ca să rupă blestemul veșnic al păcatului. Asta sărbătoresc eu de Crăciun: prima suflare a Celui ce a schimbat totul pentru mine și a adus speranța în lume!

Comments

comments