„Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon şi l-a ţinut în temniţă până în ziua morţii lui.“ (Ieremia 52:11)

Cât de trist e deznodamântul unei vieţi care se pretindea a fi de rang superior. Mă refer aici la Zedechia, ultimul împarat al lui Iuda. Dacă ne uităm puţin la viaţa lui vom observa că el avea 21 de ani când a ajuns împărat şi a domnit 11 ani. Nebucadneţar, împăratul Babilonului a fost cel care l-a pus împărat, după ce nepotul lui Zedechia, Ioachin, a fost ucis pentru că nu se supunea acestuia.

Ce început promiţător pentru Zedechia. Nu era o persoană din mulţime, ci conducătorul poporului iudeu. Omul care avea şansa să schimbe „destinul“ unei naţiuni. Însă din păcate, statutul lui nu-i asigura un caracter integru şi înţelepciunea dobândită în urma unei relaţii autentice cu Dumnezeu.

El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său, şi nu s-a smerit înaintea prorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a învârtoşat inima până acolo încât nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel.“ (2 Cronici 36:12-14)

Zedechia s-a răzvrătit împotriva lui Nebucadneţar şi a apelat la ajutorul Egiptului (în loc să apeleze la Dumnezeu) însă fără izbândă (Ezechiel 17:15-20), întrucât babilonienii au ieşit biruitori.

Oastea babiloniană a asediat Ierusalimul timp de 2 ani şi jumătate, timp în care poporul a ajuns într-o criză atât de puternică, încât îşi mâncau proprii copii: „cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului! Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu“ (Plângerile lui Ieremia 4:9-10).

Astfel că, Zedechia a decis să părăsească cetatea pe ascuns, însă „oastea haldeenilor a urmărit pe împărat şi au ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului, după ce toată oştirea lui se risipise de la el. Au pus mâna pe împărat şi l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în ţara Hamatului, şi el a rostit o hotărâre împotriva lui. Împăratul Babilonului a pus să junghie pe fiii lui Zedechia în faţa lui; a pus să taie la Ribla şi pe toate căpeteniile lui Iuda. Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon şi l-a ţinut în temniţă până în ziua morţii lui.“ (Ieremia 52:8-11).

Ce imagine dezolantă pentru Zedechia. A fost ultima pe care a văzut-o cu ochii fizici şi a trebuit să trăiască cu ea, pentru tot restul vieţii.

Avându-l exemplu pe Zedechia, putem vedea că la început de drum viaţa poate avea un parcurs promiţător (era tânăr când a ajuns împărat), însă dacă nu veghem şi nu-L implicăm pe Dumnezeu în viaţa noastră deznodământul poate fi fatal.

Încurajarea mea este să-L implicăm pe Dumnezeu în toate domeniile vieţii noastre şi astfel avem certitudinea că indiferent de circumstanţele care ne ies înainte, vom avea o viaţă împlinită din perspectiva lui Dumnezeu… şi până la urmă, e singura care contează.

Autor: Claudia Bercheş

Comments

comments