La crăpatul zorilor, pe câmpia învelită încă în întuneric, la adăpostul unui copac singuratic, puiul de leu își trăgea pentru prima dată răsuflarea după noaptea cea lungă. Cu răni adânci pe trup cât și în suflet, cu sângele încă fierbând în vene, se găsi înfrânt și fără speranță. El, regele junglei. Știa că încă este doar un pui, dar nu înțelegea de ce se lovea de atâtea obstacole. Până la urmă, toată lumea știe cine este el. Sau mai bine zis, cine va fi. Toată lumea în afară de el. Căci, să fim serioși, noaptea aceasta putea fi martoră înfrângerii lui, iar rănile și cicatricile încă proaspete sunt martore neputinței lui. Curajos? Luptător? Victorios? Rege? El? Mai bine zis Cel Alungat! Scuipat! Înfrânt! Un nimeni…

Ce nu știa el este că ei toți știau adevărul despre el. Și el l-a auzit, dar nu l-a putut crede. Obstacolele ce erau destinate să-l facă mai puternic, să-l învețe să se ridice, să lupte chiar și atunci când lupta era deja pierdută, s-au transformat în ziduri, sfărâmate suficient de mult încât să poată fi cărate în inima celui ce este Regele Junglei. Celui ce urma să conducă. Celui ce avea toate abilitățile necesare să înfrunte fiecare luptă, să prețuiască fiecare înfrângere și să se ridice.

Da. Avea dușmani. Mulți. Poate chiar dușmanii tatălui său, care cunoșteau viitorul. Căci viitorul putea fi văzut chiar în ochii săi. Ochii care erau moștenirea tatălui său,  Regele Junglei, însuși. Ei știau că prin vene îi curgea sânge de rege și că domnia îi aparține deja, dar cu siguranță că asta nu îi va putea opri. Nu se vor opri din a pune piedici. Cu cât mai multe obstacole, cu atât mai bine. Poate-poate vor reuși. Chiar dacă acum el este un pui, el nu trebuie să știe că deja el este Regele. Îl vor ține cât mai departe de adevăr, orb la propria reflecție, ca el să învețe să se îndoiască de cine este, pierzându-și astfel siguranța, curajul, viitorul, domnia.

Poate…

Dar și mâine e o zi, se tot zice… Și iată că soarele a și răsărit, iar puiul de leu respiră acum aerul proaspăt al dimineții. Înfierbințealea luptei a trecut, liniștea luându-i locul. Dar oare roua dimineții îi va limpezi privirea? Sau va rămâne în continuare orb?

Comments

comments