Citirea de astăzi: Levitic 16-18 – Cornilescu sau NTR

„Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi ca să vă curăţaţi: veţi fi curăţaţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului.“ [Leviticul 16:30]

Ciudat îi omul! Când îi voie, nu vrea; când nu-i voie, vrea. Probabil asta-i cumva inclinația care ne-a rămas încă din Eden și cu care ne confruntăm în continuare. Mă gândesc la evrei. Oare cum procedau? „Măi, iar am încălcat o lege. Ieri 10, azi încă 15, plus cele de luna trecută…! Câte zile mai sunt până la ispășire?” Probabil trăiau cu un anumit bagaj… „Tu câte încălcări de lege ai?”, „Eu? 800. Tu?”, „Eu? 2000”. „Du-te repede și caută vițelul gras.”

În orice caz, fie că țineau sau nu o socoteală, vina era asupra lor, până în acea zi. Ziua ispășirii era o mare eliberare pentru ei. Oamenii ăștia beneficiau de câte „un exod” în fiecare an.

Culmea e că, azi, mulți creștini procedează la fel. Trăiesc zi după zi cu povara păcatului după ei. La fel de nefericit ca ieri, pentru că povara vinei păcatului este tot acolo, ba mai mult se adaugă și vina de azi și tot așa. Și nu-i păcat să ții păcatul, zi după zi, an după an, prin faptul că nu-l mărturisești?

Ajungi, astfel, să n-ai parte nici măcar de „un exod” pe an, darămite „un exod” în fiecare zi, așa cum Cristos a făcut posibil prin jertfa Lui.

Comments

comments