Citirea de astăzi: Fapte 8-11 Cornilescu sau NTR

„Ţi se va spune ce trebuie să faci…”

„Domnul Isus m-a trimis ca să-ţi recapeţi vederea şi să fii umplut de Duhul Sfânt!”

˜

„Toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul…”

„Oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea păcatelor!” 

˜˜

Pavel, când a fost conştientizat de vinovăţia lui, a întrebat imediat: Doamne, ce vrei să fac? Ce listă kilometrică, împovărătoare era în mintea lui? Ce se aştepta să-i ceară Dumnezeu pentru a-şi ispăşi anii de expert prigonitor al creştinilor?

Corneliu Îl căuta şi el în felul lui pe Domnul (sau poate în felul tuturor oamenilor). Căuta să facă ceva ca să se apropie de El. Credea oare că Petru îi va spune că încercările de până atunci nu ajung? Că ar mai trebui să adauge milostenii şi rugăciuni?

Nu.

Pavel trebuia să-L primească pe Duhul lui Isus.

Corneliu trebuia să se încreadă în Isus.

E vorba de acelaşi unic item din lista lui Dumnezeu pentru pământeni:

„Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El!” (Ioan 6.29)

Asta ne cere să facem. Asta să lucrăm. Aşa să ne ocupăm tot timpul.

Să ne încredinţăm Lui. Complet.

Să-L lăsăm pe El să fie Ispăşitor, căci numai El poate fi la modul desăvârşit.

Să ne agăţăm de El cu toată puterea şi să nu-I dăm drumul niciodată.

Să încetăm a ne strădui pentru a-I câştiga bunăvoinţa. Să nu ne mai numărăm bucăţile de paie din care ne facem scară pentru cer. Să le ardem şi să începem altfel. Să sfârşim altfel.

Cu Temelia. Cu Piatra fundamentală.

Pe Stâncă.

Crezi că trebuie ceva în plus? Să te mai zbaţi puţin? Să mai îngrămădeşti fapte acceptabile? Să mai dregi? Să te trudeşti până simţi că meriţi? Crezi că vei merita vreodată?

Să fii pe Stâncă e o favoare. Oferită cu generozitate nepământească, îndată ce-o primeşti.

Stânca e totul. De-aia e de ajuns. E Pâine şi Apă, e Cale şi Lumină, e Viaţă. Şi Stânca e Hristos.

Asta e minunea mântuirii. Descoperirea harului. Ingeniozitatea planului divin. Sărbătoarea fără sfârşit.

Ni se cere să ne bizuim integral şi exclusiv pe Isus Hristos şi pe sacrificiul Său înlocuitor. Existenţa noastră actuală şi veşnică să depindă doar de viaţa Lui jertfită. Să intrăm prin El, să umblăm cu El, să rămânem în El.

Iar credinţa reală va fi vizibilă, molipsitoare.

Comments

comments