TineriBETANIA

Mă trezesc de cele mai multe ori că nu mai trăiesc chemarea pe care ai pus-o peste viaţa mea. Şi treptat îmi pierd sentimentele şi încep să alerg în gol, neştiind încotro mă îndrept. Ochii îi ţin deschişi, însă ochii sufletului sunt complet închişi. Lucrurile ce odată îmi aduceau un zâmbet dispar încet cu încet şi realizez că mă aflu în pustiu. Nimic din jurul meu nu pare să aibă viaţă. Oamenii trec uşor pe lângă mine şi, deşi nu îmi pot simţi propriile răni, simt indiferenţa cu care ei păşesc, simt nepăsarea lor cu privire la tot ce fac şi tot ce îmi doresc e să nu devin la fel. Sau poate am ocupat şi eu un loc printre cei care îşi doresc ceva dar nu fac nimic pentru asta ?

Sunt momente în care îmi plâng nepăsarea şi îmi pare că atunci începe să se schimbe ceva; întrebările încep să se nască înăuntrul meu şi încerc să le găsesc răspunsuri. Însă rămân cu cele mai multe dintre ele. Alteori pun un zid între Noi Doi şi încerc să îmi ascund fiecare sentiment, iar în naivitatea mea cred că nu ai cum să cunoşti cele mai ascunse dorinţe ale inimii mele. Când le văd ieşind la iveală îmi dau seama că nimic din ceea ce sunt nu poate rămâne ascuns faţă de Tine. Continue Reading »

Mi-am strâns puterile şi m-am ridicat, încrezător în noul început ce îmi stătea înainte, fără să bănuiesc o clipă că voi ajunge să cad din nou în acelaşi loc, de această dată fiind o singură diferenţă. Totul părea mai întuneric şi mai rece. Am privit cu greu înăuntrul meu şi am găsit atâta nelinişte încât m-am înspăimântat. Păstram încă în mine lucruri ce aparţineau de trecutul meu. Singur, într-un loc ce îmi era atât de cunoscut, am decis să reflect la greşeala ce mă aducea mereu aici, departe de Tine, şi printre atâtea gânduri am reuşit să mă agăţ de unul dar în zadar…

Fiinţa mea era prea obosită să mai caute adevărul. M-am aşezat pe pământul rece şi m-am lăsat purtat de sentimente pe care încă nu le puteam descifra. Îmi doream din nou să fiu liber dar, în acelaşi timp, nu făceam nimic pentru asta. Ochii mei priveau în gol, iar mintea mea era bucăţi. Mi se părea că totul devenise un coşmar, iar eu, neputincios şi indiferent, respiram acest aer murdar, resemnat. Se schimbaseră prea multe, iar voinţa mea nu mai exista. Continue Reading »

Un  pas adevărat…..şi hotărât….m-a dus mai aproape de Tine…şi exact atunci ceva s-a rupt în mine….am încercat să îmi dau seama ce se intamplă….dar nu am ajuns nicăieri….simţeam rana cum se adânceşte….mai mult…şi mai mult….

Eram fericit…..dar totuşi, ceva plângea înăuntrul meu….obţinusem atât de mult…puteam să Îţi fiu aproape….din nou….să Îţi vorbesc….să Te cunosc….să fiu….cu Tine. Am început să mă concentrez asupra lucrurilor pe care le pierdeam fără să realizez că ceea ce câştigam însemna cu mult mai mult decat ce îmi imaginasem….ştiam că găsesc mereu adăpost în Tine…aşa că am îndrăznit să Te caut….să Te aştept….şi fiecare secundă ce trecea îmi părea o eternitate….un chin de nedescris….parcă mă înecam mai mult în propria-mi durere….şi Tu nu erai acolo să mă ajuţi….nu mai aveam putere să cred….în nimic ce îmi oferiseşi odată….încercam din răsputeri să îmi aduc aminte tot ceea ce ai făcut….era în zadar însă. Mă stingeam încet….iar de Tine…nici urmă.

Continue Reading »

Sunt 22 de ani de când am început să respir…de când am început să cunosc bucuria de a fi cu Tine…suferinţa…..adevărata dragoste şi compasiune.

Ai luat pământ în palmele Tale şi ai început să îl modelezi. Curând, ai ajuns să creezi fiecare parte ce azi se ascunde înăuntrul meu. Nu exista viaţă în mine şi atunci ai decis că e timpul….timpul să sufli aer divin în mine. Şi aşa ai şi făcut. Mi-am deschis ochii, neînţelegând ce se întamplase. Nici măcar nu ştiam cine sunt. Dar Ţi-am zărit chipul şi un zâmbet pur şi frapant îţi brăzda faţa. A fost pentru prima oară când am zâmbit şi eu şi treptat am realizat că sunt o reflecţie de-a Ta…..Te port adânc în fiecare încheietură, în fiecare vorbă şi gând, în fiecare dorinţă ce prinde rădăcini în mine. Aceasta a fost prima zi. Continue Reading »