TineriBETANIA

Acum când am ajuns acasă de la facultate pe drum stăteam şi mă gândeam despre credinţa în Dumnezeu. Dar nu a fost o gândire de treacă meargă, a fost o gândire provocată de anumite circumstanţe. Adică atunci când un tânăr rămâne fără loc de muncă, fără un venit al lui şi mai are şi anumite cheltuieli cu greu îţi mai vine să te gândeşti la credinţă, că înainte de credinţă ai problema banilor şi nu mai poţi înţelege unde e problema.

Recunosc că mi greu să ascult o predică despre credinţă de la un predicator care poate conduce o Toyota Yaris sau un Range Rover sau cine ştie câte imobiliare sunt înscrise pe numele lui(nu mă gândesc la nimeni specific), dar asta e ca şi vorba aia care vin americanii în România şi îi aud “nu ştiu cum e la voi, dar la noi…” Ce să vină ăla să îmi vorbească mie de credinţă când nu are el nici o problemă cu banii sau cu ce se va întâmpla pe ziua de mâine.

Vreau să cred că totul va fi bine şi sunt sigur că va fi bine, dar îmi aduc aminte de rugăciunea mea “Doamne fă-mă un bun administrator ai banilor mei, ba mai mult, tu să fii contabilul meu” iar oamenii care lucrează cu bani sau au firme cunosc ce înseamnă să ai încredere în contabilul tău. Dar până am ajuns acasă m-a copleşit un sentiment în care pot fi mulţumitor Domnului pentru casa înspre care mă îndrept, pentru mâncarea caldă care mă aşteaptă pe masă şi caloriferul dat pe maxim să îmi încălzească camera. Nu am nici o altă problemă de care să îmi bat capul pentru a putea trăi a doua zi, de toate astea El se îngrijeşte pentru mine.

Aşa că vă provoc pe cei care aveţi probleme financiare, oricât aveaţi, mulţumiţi lui Dumnezeu pentru ce aveţi şi vi se pare normal şi lăsaţi-L pe El să vă fie contabilul de încredere, să vă dea atâţia bani de câţi aveţi nevoie şi nici un ban mai mult sau mai puţin.

Ce bine poate fi când vine ziua de salar şi ştii că în sfârşit nu mai trebuie să ţii de cei 20 de lei în portofel. Acum e ziua când vei fi răsplătit pentru munca depusă şi îţi vei permite să îţi cumperi aceea cămaşă care, chiar dacă e la reducere, va fi cămaşa ta care te-a aşteptat aşa de mult într-un colţ din magazin. Sau poate în sfârşit poţi să îţi comanzi un întreg meniu şi nu trebuie să mai împărţi cu cineva oferta de la McDonald’s – dublu cheesburger. Recunosc, şi eu număr zilele când trebuie să primesc banii şi abia aştept. Atunci simt că sunt cel mai bogat om de pe lume, umblu “ţanţoş” pe stradă şi pot să-mi satisfac orice poftă aş avea pentru că sunt banii mei, munciţi de mine, transpiraţi de mine.

Dar acum să venim la partea care nu ne place, la cei 10%. La cei 10% din salar pentru Dumnezeu. Primeşti 800 de lei din care 80 de lei trebuie să îi dai. Primeşti 10 lei de la părinţi din care 1 leu trebuie să îi dai. Primeşti înapoi o datorie de 50 de lei din care 5 lei intră în puşculiţă. De ce trebuie să îi dăm? Pentru că oricum sunt ai lui Dumnezeu şi nu sunt ai noştri. De fapt banii pentru care tu munceşti în fiecare zi, 8 sau 10 ore pe zi, sunt ai Domnului. Tu nu mai munceşti pentru tine. Tu munceşti pentru Dumnezeu. Banii nu sunt ai tăi. Sunt ai Lui. Cred că ar trebui să fim mulţumitori că doar 10% trebuie să Îi dăm şi nu pe toţi.

Acest lucru nu e o povară, din contră, e o educaţie pe care trebuie să o avem. Astfel învăţăm să ne administrăm mai bine banii şi să îi investim cu cap. E o formă de administrare mai bună chiar si decât contabilitatea. Aici 10% nu este urmat de TVA sau de adaos comercial. E doar pur şi curat-10%.

Am auzit şi vorbe ca “Procentajul meu nu îi dau la biserică. Mai bine îi dau eu la ceva sărac ca să ştiu ce se întâmplă cu ei. Biserica face ea ceva miş-maşuri pe acolo şi numa’ la săraci nu ajunge, etc”. Şi fel de fel de discuţii la care am asistat legat legat de cei 10%. Dar atunci unde ne este credinţa că acei bani vor ajunge în locurile unde este nevoie de ei? Unde ne este credinţa că banii vor fi folosiţi pentru cei săraci şi alte nevoi pe care noi nu le cunoaştem? Până la urmă şi această slujire este o disciplină pe care trebuie să o avem. O disciplină care ne va aduce mai aproape de Dumnezeu.

Oricum, îţi garantez că dacă tu nu îi vei da Domnului partea ta, cu siguranţă îi va lua El.  Poate cu dobândă sau poate chiar pe toţi. Şi de ce să nu investim în ceva sigur? De ce să nu investim în Împărăţia lui Dumnezeu? Aveţi încredere că atunci când veţi pune plicul cu cei 10% vor ajunge în locuri unde voi poate nici nu vă gândiţi că aţi putea ajunge vreodată ca să oferiţi o mână de ajutor.