TineriBETANIA

Mă trezesc de cele mai multe ori că nu mai trăiesc chemarea pe care ai pus-o peste viaţa mea. Şi treptat îmi pierd sentimentele şi încep să alerg în gol, neştiind încotro mă îndrept. Ochii îi ţin deschişi, însă ochii sufletului sunt complet închişi. Lucrurile ce odată îmi aduceau un zâmbet dispar încet cu încet şi realizez că mă aflu în pustiu. Nimic din jurul meu nu pare să aibă viaţă. Oamenii trec uşor pe lângă mine şi, deşi nu îmi pot simţi propriile răni, simt indiferenţa cu care ei păşesc, simt nepăsarea lor cu privire la tot ce fac şi tot ce îmi doresc e să nu devin la fel. Sau poate am ocupat şi eu un loc printre cei care îşi doresc ceva dar nu fac nimic pentru asta ?

Sunt momente în care îmi plâng nepăsarea şi îmi pare că atunci începe să se schimbe ceva; întrebările încep să se nască înăuntrul meu şi încerc să le găsesc răspunsuri. Însă rămân cu cele mai multe dintre ele. Alteori pun un zid între Noi Doi şi încerc să îmi ascund fiecare sentiment, iar în naivitatea mea cred că nu ai cum să cunoşti cele mai ascunse dorinţe ale inimii mele. Când le văd ieşind la iveală îmi dau seama că nimic din ceea ce sunt nu poate rămâne ascuns faţă de Tine. Continue Reading »