Nu ai nevoie de cuvinte ca să vorbești. Poți să fii înconjurat de o mare de liniște, și totuși să spui sau să înțelegi multe.

Nu întotdeauna avem nevoie de limbă ca să putem comunica. Ochii au vocea lor. Uneori vorbește marea liniștitoare din ei, alteori scânteiul tunetelor și a fulgerelor care zac deasupra ei.

La fel și mâinile. Mâinile au propiul lor limbaj. Uneori strigă atât de tare încât lasă urme. Alteori atingerea lor vorbește mângâind astfel de urme, încercând poate să le șteargă, nu doar de pe piele, ci din adânc.

Iar picioarele…Picioarele exprimă atâta frumusețe atunci când ele aduc vești bune. Nu e nevoie de gură atunci când picioarele pășesc în locuri uitate cu oameni uitați.

Iar simpla prezență a întregului corp poate să vorbească atât despre siguranță cât și despre frică. Atât despre iubire cât și despre ură.

Nu ai nevoie de cuvinte ca să vorbești, iar tăcerea poate fii mai mult decât grăitoare!
Am tot auzit că, de multe ori cuvintele pot să taie în carne, sau pot să dea viață. Dar uneori tăcerea poate face exact același lucru.

Poți să taci și să spui multe. Poți să vorbești și să nu spui nimic.

Comments

comments