„Cine are urechi de auzit să audă” Matei 11:15, 13:9

Surzenia spirituală s-ar putea să fie una dintre cele mai mari boli ale bisericilor contemporane. Surdul aude doar ceea ce îi place, urechile lui cântă doar pe muzica care îl încântă. Surdului nu-i plac schimbările, mai ales cele care îi amenință întreaga constituție sau presupune modificări semnificative.

Surd nu este acela care nu aude, ci acela în a cărui inimă nu încolțește sămânța celor auzite. Astfel, auzirea presupune, din punct de vedere spiritual, și o înțelegere, dar mai ales o aplicare a celor expuse. Surzenia înseamnă stagnare, încăpățânare și regres. 

Neascultarea este adesea catalizatorul acestei surzenii, într-atât încât se poate identifica cu aceasta. În momentul în care refuzi să asculți cele ce ți-s poruncite, cum ai putea tu oare să împlinești ceea ce nici măcar nu ai auzit?

Surzenia poate să izvorască neînțelegere („măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă” – Marcu 4:12). Acest lucru este posibil prin lipsa de interes, de efort în înțelegerea celor auzite. Pildele lui Isus sunt descifrabile doar prin dorința noastră vie de a-L urma și a-L asculta. Acesta este motivul pentru care fariseii nu au fost capabili să vadă mai departe de misterul pildelor, asurziți de propria lor încăpățânare.

Apoi mai sunt cei care deși pricep mesajul, decid să nu-l asculte, a căror confort vine mai presus de ascultarea Lui. Cei cărora credința poate să le creeze discomfort, a căror opinii și dorințe sunt mai presus decât cele ale lui Dumnezeu și poruncilor Sale. Rezultatul este o trăire în neascultare.

Surzi nu sunt doar cei ce nu Îl cunosc, ci și cei în a căror inimă sământa încolțită nu mai crește

Surzenia creează neascultare, iar neascultarea creează surzenie. Surzenia este și cea care ne oprește din parcursul nostru spiritual, ne blochează la un anumit nivel al credinței, incapabili să aprofundăm relația cu El. Surzenia face ca dorințele sau ideile noastre să pară mai importante decât Cuvântul Său cel viu.

O boală atât a necredincioșilor, cât și a celor ce I-au cunoscut dragostea, surzenia a răpus chiar și oameni mari din Biblie. Surd a fost Adam când a decis să mănânce din pomul interzis al grădinii Eden. Surdă a fost soția lui Lot când și-a întors privirea spre cetatea Sodoma. Surd a fost și Moise la Meriba când a lovit stânca cu toiagul în loc să îi vorbească, după porunca Domnului.

Surd a fost Israel când a decis să urmeze alți dumnezei afară de Dumnezeul cel viu care i-a scos din țara Egiptului. Surzi au fost fariseii, care neînțelegând mesajul lui Isus au decis că Acesta era o amenințare pentru stilul lor de viață. Surd a fost și Petru, îndoindu-se de Isus și încrezându-se în puterea sa omenească, neputincioasă și lepădătoare.

În viața noastră apar adesea momente în care Dumnezeu „nu ne vorbește”, în care parcă suntem cuprinși de o liniște asurzitoare. Nu reușim să înțelegem că uneori problema nu e faptul că Dumnezeu nu vorbește, ci faptul că noi nu ascultăm, sau nu suntem dispuși să ascultăm. Să nu confundăm astfel surzenia noastră cu tăcerea lui Dumnezeu!

Rugăciunea este un remediu al acestei asurziri. Citirea Bibliei de asemenea, fiind Cuvântul Său, este tămăduitoare în problema surzeniei. Deși putem fi surzi chiar și în citirea Cuvântului și practicarea rugăciunii, vă îndemn să medităm și să aprofundăm mai mult și mai mult Cuvântul! Să fim cuprinși de dorința arzătoare de a-L cunoaște și de a-I împlini poruncile! Nu fii surd la poruncile Lui, ci caută să-I fii plăcut prin ascultarea ta!

„Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.” Iacov 1:22

Sursa foto: aici

Comments

comments