forgiving-1280x746

Încep de la prezumția că suferința este un element omniprezent al lumii acesteia, imposibil de negat și extraordinar de greu de contrat. Suferința însăși a fost un ghid al umanității, dictând și influențând deciziile care ne-au adus astăzi în punctul în care suntem.

Suferința colectivă sau cea individuală nu poate fi stopată prin negarea ei; acțiune inutilă care nu îi afectează cu nimic existența. Singurul mod în care poți face ceva în privința ei este o acțiune activă, care presupune efort; și cu toate acestea, se merită să lupți oare contra suferinței?

Problema este una complicată, pe care o voi nuanța în rândurile care urmează. În primul rând, suferința poate fi una individuală/personală sau colectivă(război de exemplu). Dar tipul suferinței nu e determinată de arealul de persoane afectat, dar și de natura în sine a suferinței, anume fizică, psihică, emoțională, spirituală ș.a.

Împotriva unei suferințe colective este necesară o acțiune colectivă, impactul pe care singuralul îl are în fața pluralului este una limitată până la urmă. Puțin poate face un individ contra unei epidemii sau război. În orice caz, voi face o analiză mai minuțioasă asupra suferinței personale

Dar cu toate acestea, care este originea suferinței? Și ce scop/finalitate are ea până la urmă? Din punct de vedere biblic, prima apariție a cuvântului este în Genesa 3, imediat după păcat. Astfel, intrarea păcatului în lume coincide și cu originea suferinței, deci suferința este prezentă aproape de la începutul creație. Și chiar dintr-un punct de vedere laic, suferința apare o dată cu creația. Putem concide astfel că suferința datează aproximativ de la începutul creației.

Scopul/efectul sunt iarăși discutabile. Cu siguranță totuși suferința este de asemenea natură încât poate influența, chiar schimba decizii sau chiar comportamentul. Suferința, datorită naturii ei și implicarea durerii în tot ceea ce o privește, este, aparent, cu alte cuvinte de nedorit în viețile oamenilor; dar cu toate acestea ea pare a fi o realitate cotidiană din ce în ce mai pregnantă și dominantă.

Are vreo finalitate suferința? Personal, cred că nu. Consider că există o relație de simbioză, de interdependență între viață și suferință. Cât timp există viață, va exista și suferință. Dar aceasta nu înseamnă că suferința e într-atât de puternică încât să ne transforme viețile în calamități.Suferința personală poate avea atât o componentă fizică, cât și una psihică/spirituală; iar de cele mai multe ori este pomenită/deplânsă cea fizică. Suferința fizică,deși probabil cea mai mare ca gradient al durerii, este, dintre toate, probabil cea mai ușor de remediat.

Dar această omniprezență a suferinței nu înseamnă un eșec în viața personal, și nu este în nici un caz un indicator al unui om slab. Omul slab nu este cel nu are parte de suferință, ci cel care este resemnat în acceptarea lor și nu opune rezistență. Astfel, te îndemn, nu da mai multe victorii suferinței din viața ta! Ea a câștigat lupta în multe locuri, nu lasă ca un alt loc să fie propria-ți voință și ființă!

canada cialis – coupon for cialis – sildenafil citrate over the counter – sildenafil citrate generic – otc sildenafil

Sursă foto: Desert Hills

Comments

comments