Londra, 24 Noiembrie 2017

Era o dimineață răcoroasă de toamnă târzie. Ana se ridică din pat și se îndeptă spre fereastră, așa cum îi era obiceiul în fiecare zi. Îi plăcea să stea acolo preț de câteva clipe, admirând în zare răsăritul, dincolo de acoperișuri gri și străduțe aglomerate, pline de oameni alergând încoace și încolo.

Întotdeauna era mulțumitoare pentru o nouă dimineață, dar în acea zi de noiembrie avea în inimă o neliniște pe care nu reușea să o depășească nicicum, în ciuda încercărilor sale. Doamne, păzește-mă Tu astăzi.. murmură șoptit, mai mult pentru sine.

Pentru mulți era o zi de bucurie. Era Black Friday, ziua în care toate magazinele își deschid porțile cu reduceri și se întrec în oferte, dar Ana nu putea să le împărtășească bucuria. Lucra la unul din aceste magazine mari din centrul Londrei, localizat pe Oxford Street, și știa că va urma o zi dificilă. Din perspectiva marilor branduri, Black Friday era doar despre bani, iar pentru a obține cât mai mulți, fiecare angajat trebuia să își desfășoare munca exemplar. Acestă responsabilitate îi revenea și Anei.

În stația de metrou Hendon Central, fu oarecum surprinsă să întâlnească atât de mulți oameni la o oră care nu era considerată a fi de vârf. Odată ajunsă la stația Warren Street, începu să realizeze care era motivul aglomerației. Așteptă trei metrouri până să poată urca într-unul de pe linia Victoria, care ducea chiar în centru, la stația Oxford Circus.

Mai avea câțiva pași de făcut pentru a ajunge la magazinul la care lucra. Era în jurul orei 12 la amiază. Ana era obișnuită cu aglomerația zilelor de sâmbătă, dar în acea zi întâlnise o mare și mai mare de oameni pe renumitele bulevarde londoneze, așa că merse chiar pe marginea drumului, pentru a ajunge la lucru în timp util.

Făcea parte din echipa de casieri și își cunoștea bine îndatoririle. Fiecare urma să stea pe rând câte două ore la o casă, iar restul de bani trebuia dat exact, nici o greșeală nefiind admisă. Cu fiecare oră care trecea, magazinul devenea tot mai plin. Oameni de toate felurile cumpărau articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, care mai de care. Unii nici nu se uitau la prețul hainelor. Alții, îți dădeau impresia că intenționează să cumpere tot magazinul, care era împărțit pe trei etaje.

Totul a decurs într-o oarecare normalitate, până în jurul orei 4:30 dupămasa, când o mulțime de oameni a început să dea buzna în interiorul magazinului. Unii plângeau, alții țipau și nimeni nu înțelegea exact ce se întâmplă. Instinctiv, toți oamenii au alergat spre capătul magazinului, inclusiv Ana, departe de ușile mari de sticlă. Cei de la securitate au închis imediat ușile cu cheia. În fuga mulțimii, multe stative și articole de îmbrăcăminte au căzut pe jos, dar nimeni nu le mai acorda o importanță prea mare.

Oamenii erau agitați. Nici chiar managerii nu știau exact ce e de facut. Până la urmă, au hotărât că toată lumea va rămâne în interiorul magazinului până va veni un ordin de la poliție. Unii plângeau, alții aveau atacuri de panică. Ana, împreună cu alți colegi de-ai ei, a încercat să îi liniștească, să înțeleagă ce s-a întâmplat și atunci a primit un răspuns: A fost atentat la stația de metrou (Oxford Circus). Toți oamenii au început să fugă în toate părțile. Mi-e teamă pentru viața mea…

Și într-adevăr, în jur domnea o atmosferă apocaliptică. Haos, oameni neliniștiți și mai ales un sentiment general de nesiguranță și pericol. Unde sunt atacatorii? Dacă au ajuns chiar în magazinul Anei? Au fost victime? Se așteaptă la încă un atac? De ce nu vine nimeni să spună nimic?

Ana a reușit să urce la etaj să își ia telefonul din vestiar. Toți colegii încercau să îi contacteze pe cei dragi, iar ea a făcut la fel. În acea stare de incertitudine generală, nu a putut să nu scrie: Mami, dacă se întâmplă ceva, să știi că vă iubesc foarte mult… Părinții o rugau să nu mai rostească astfel de cuvinte. Le-a scris și celor din familia lărgită, chemându-i să se roage pentru protecție.

Totul s-a schimbat în doar câteva clipe. Dintr-o dată, colecțiile de haine din jur de sute de mii de lire nu mai aveau nici o valoare. Nici chiar cei mai bogați oameni din lume, care locuiau la doar câteva străzi mai jos, nu puteau să cumpere cu bani lucrurile după care tânjeau cel mai mult în acele momente: siguranță, pace și liniște. 

Atunci, în ciuda încercărilor ei de a se stăpâni, câteva lacrimi au început să i se prelingă pe obraji. Pentru prima dată în viața ei, Ana înțelegea efemeritatea vieții și faptul că nu trebuie să fii neaparat în vârstă pentru a putea începe să te gândești la veșnicie. Privind în jur, cu fiecare secundă care trecea, Ana înțelegea tot mai profund și mai real cât de fragilă e viața și faptul că deși era tânără, ziua de mâine nu îi aparținea, ci era un dar pe care îl putea primi doar din mâna lui Dumnezeu.

A reușit să se liniștească, știind că ea și-a încredințat deja viața în mâna lui Dumnezeu, dar totuși Ana avea în inimă un regret adânc. În acele momente, nu suferea pentru că nu reușise să strângă mai multe bogății, nici chiar diplome, ci era tristă pentru toate promisiunile pe care I le-a făcut lui Dumnezeu, dar nu a reușit să le îndeplinească. Îi părea rău pentru că nu le-a spus mai des alor ei cât de mult îi iubește și pentru că nu le-a împărtășit mai mult celor din jur despre dragostea lui Dumnezeu. 

Poliția încă nu spunea nimic. Pe internet nu au găsit decât o știre că sunt investigații în curs de desfășurare la stația de metrou. Starea de confuzie și tensiune era în continuare prezentă.

După aproximativ o oră jumate, un echipaj al poliției a venit la ușa magazinului, cerând ca oamenii să fie evacuați cât mai repede și conduși spre stația Bond Street. Zis și făcut. În câteva minute, în magazin au mai rămas doar angajații. Polițiștii i-au informat că zona este sigură acum și că din fericire nu au fost găsite nici gloanțe, ori alte dovezi ale unui potențial atentat.

Anei nu ii venea să creadă. Toată această panică a fost degeaba? Deși se bucura enorm de acest lucru, nu putea să nege cât de reale au fost toate sentimentele de agitație și haos din jurul ei în ultimele ore. În drum spre casă, ea nu se putea opri din a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru ca a păzit-o și i-a fost alături într-o zi atât de dificilă și neașteptată.

Oradea, 17 Iulie 2018

Astăzi, Ana privește diferit viața. Din acea zi, cel mai de preț dar de care se bucură în fiecare moment este timpul. Îi este mulțumitoare lui Dumnezeu că El i-a mai dăruit timp să crească, să îi iubească pe cei din jur și să își împlinească promisiunile față de El. Astăzi, nu mai este atât de interesată să adune lucruri fără preț, ci vede o valoare mai mare în inimile oamenilor și crede din toata inima ei că Dumnezeu dorește mântuirea fiecărui suflet în parte. În această lucrare își dorește să se implice mai mult.

În cele din urmă, adevărul e că trăiești o singură dată, dar dacă faci lucrurile așa cum trebuie, o singură dată este de ajuns. 

*

Povestea este bazată pe o întâmplare adevărată.

Sursă foto

Comments

comments