Creșterea spirituală înseamnă schimbare. – Timotei Bulzan

Uneori, păcatul are o putere așa de mare încât a-l confrunta devine sinonim cu a încerca să fii altcineva. Mai mult, păcatul pare un munte, ceva imposibil de mutat. Isus a spus “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.”, și asta nu se referă doar la starea pe care o vor avea oamenii care ajung în cer, un loc fără moarte sau durere, ci și la viața trăită cu Dumnezeu după mântuire. Asta înseamnă o viață în care păcatul nu mai are autoritate. Mi se pare că sunt multe de câștigat dacă declarăm acest adevăr în fiecare zi, nu doar în momente de criză.

E foarte important să nu uităm că schimbarea asta este în primul rând inițiativa lui Dumnezeu, nu un produs al conștiinței; altfel, riscăm să ne aducem aminte de ea numai când ne sare în ochi.

Comments

comments