iudaTot cerul se luptă, se zbate din greu,

Căci Fiul se luptă cu sinele Său.

E freamăt, e geamăt, noian de mistere

Se-aude un suspin în tăcere.

 

Sudori mari de sânge lovesc dur pământul

Și-amurgul e rece, pustiu e pământul.

 

Isus stă-n gradină și plânge cumplit

E ceas de durere, suferință pe genunchi

Osânda-L apasă, și luptă cu greu,

Se luptă cu firea și plânge mereu.

 

Mâhnit de durere, El strigă-apăsat:

„De poți Doamne, Tată, depărtează-acest pahar!“

 

Un chin ca de moarte-L cuprinde acum,

Se luptă, se-aude ecou răsunând.

Dar nu voia Lui vrea ca azi să se facă,

Ci voia cea dreaptă a Scumpului Tată.

 

Acum, se-aude departe cum vine mulțimea,

Cu zgomot, o gloată, să-L prindă

Alaiu-L proclamă și toți Îl condamnă.

 

Se-apropie grabnic și-n frunte e Iuda,

Chiar el, ucenicul, e Iuda,

Chiar el, trădătorul!

Chiar Iuda e-n frunte,

El vine să-L vândă pe-al lui scump Părinte.

 

Privirile lor chiar acum se-ntâlnesc,

Și Iuda se-apropie cu gloata de El.

E liniște-o clipă, și-un glas stins răsună:

„Să vinzi poți tu oare, acum cu-un sărut,

Pe Isus cel care ce mult te-a iubit?“

 

Dar lor nu le pasă, ostașii Îl leagă,

Și ei, ucenicii, privesc de departe;

De teamă, se pare c-au fugit prea în noapte.

 

Rămâne doar Iuda și vede osânda

„Un suflet curat,

Pe treizeci de-arginți murdari vi L-am dat?!“

 

El, Iuda, se pare, acum se căiește,

Și merge la preoți să dea tot ‘napoi

Regretă și plânge, și-ar vrea a da timpul ‘napoi!

 

Dar Iudo, acum e târziu…

A ta sărutare pe El l-a vândut

Se lasă tăcerea, și-acum mă întreb:

Ce-ar fi fost de-atunci eram, Doamne, și eu?

Se poate să fi fost un Iuda chiar eu?!

Sursă imagine: Ola

Comments

comments