Citirea de astăzi: Luca 14-16 – Cornilescu sau NTR

„«Nu, părinte Avraame», a zis el, «ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi». Şi Avraam i-a răspuns: «Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi».“ [Luca 16:30-31]

Aceste două versete fac parte din pilda bogatului nemilostiv. În această pildă, ne sunt prezentaţi bogatul şi săracul Lazăr. Amândoi ajung moară, prima dată Lazăr şi apoi bogatul, şi, având în vedere faptele lor, Lazăr ajunge în rai şi bogatul în iad.

Cele două versete fac parte din discuţia pe care bogatul o are cu Avraam. Ajuns în iad, bogatul ajunge îşi regrete deciziile, şi doreşte ca fraţii lui nu ajungă ca şi el. Şi astfel, îi cere lui Avraam îl trimită pe Lazăr înapoi pe pământ, crezând că dacă fraţii lui îl vor vedea, atunci se vor căi şi vor crede.

Răspunsul lui Avraam este: „… nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi“. Când este vorba de mântuirea apropiaţilor noştrii, ne-ar veni uşor e gândim , dacă Dumnezeu şi-ar arată slava faţă de ei, şi ar face o minune, acest lucru i-ar câştiga. Şi într-un fel, gândind aşa, putem ajunge punem toată responsabilitatea pe umerii lui Dumnezeu.

Dumnezeul nostru este unul măreţ şi El ţine în control tot pământulînsă acest plan de mântuire pentru omenire, ne include şi pe noi. Am fost prima dată incluşi când am fost mântuiţi, şi continuăm lucrăm spre desăvârşirea acestui plan.

Este una din datoriile noastre facem tot ce ţine de noi în ceea ce priveşte mântuirea unui om, pentru putem să vedem  este posibil ca o minune nu fie de ajuns.

Comments

comments