E greu să găsești cuvinte pentru a exprima, sau a explica poziția în care te afli, starea pe care o ai, în momentul în care în inima și în mintea ta mișună sentimente și gânduri contradictorii, ce aleargă de colo colo, într-o deplasare neobosită. E de-a dreptul copleșitor!

E copleșitor și obositor să te simți parte din ceva, dar în același timp să te simți cumva departe. Nu știu cât timp poți duce sentimentele de bucurie, speranță, apartenență, mândrie, dezgust, tristețe și indignare, toate în același timp, amestecându-se într-un mozaic interminabil.

Simt că pot privi la rece parcursul evenimentelor fiind ajutată de distanța (deși nu foarte mare) la care mă aflu, dar în același timp simt și focul lor, transmis prin toate știrile și imaginile ce invadează de o bună bucată de vreme mediul online.

Fiecare are o părere, o idee, o opinie și fiecare simte să o împărtășească. Și pe bună dreptate! Cei cu opiniile și simțirile identice sau măcar similare s-au unit și au ieșit să le strige! E dreptul lor! Îi susțin și le împărtășesc dorința!

E cumva absurd că s-a ajuns la așa ceva. Să faci mii de oameni sa iasă în stradă pentru a cere, la urma urmei, bun simt! Să ceri să nu fii jefuit, mințit și nerespectat.

Peste toată vorbăraia politică, referitoare la manifestații, oamenii continuă să iasă din case. Unii au  dorințe clare și arzătoare de schimbare pozitivă, alții sunt impulsionați și încurajați de impresionanta mulțime, însușindu-și sloganurile ei. Și rezistă (mai ceva ca termopanele din celebra reclama)! Asta mă bucură și îmi dă speranță.

Dincolo de toate teoriile conspiraționiste, și zarva politica, o noua generație strigă pentru aceleași valori pentru care părintii au strigat și ei, la rândul lor. Nimic nou sub soare. Istoria se rescrie. Piața Victoriei a văzut multe… înfrângeri și victorii..

Corupția există, la nivel politic, de când lumea și pământul ( și surpriză, nu s-a inventat în Romania), arătând ceva despre natura noastră umană, slabă: e ușor coruptibilă în fata puterii și a banilor.

Oameni minunați, haideți sa ne manifestam împotriva urâțeniei fără să-i permitem să ne acapareze! Haideți să nu judecăm cu grabă, folosind cuvinte jignitoare, pe liderii greșiți.

Vă încurajez să vă păstrați inimile curate, lipsite de ură, amărăciune și furie!

Haideți să ne manifestăm pentru frumos: dreptate, libertate, corectitudine, competență, autenticitate, adevăr ș .a, fără să omitem să le practicăm în viața de zi cu zi, fără a știrbi întregul.

Cele zece porunci sunt 10, iar dacă alegi să respecți doar una nu e corect. Ori tot ori nimic!

 

 

 

 

 

Comments

comments