În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare. (Matei 13:1)

Fragment…

Te văd mergând spre mare cu pași mărunți, desculț, la fel ca mine, lăsând în nisip gânduri adânci… Te văd stând și plin de gânduri, așteptând… Așa-i că marea Te-a liniștit? Oare și Ție marea Îți vorbește?

Te simt gândind și Te văd respirând aerul sărat, bucurându-Te de soare. În prezența ei parcă trăiesc o clipă cât o mie, și tot năduful adunat dispare în prezența Sa, iar toate gândurile parcă sunt purtate și spălate de adierea ei proaspătă.

Și Ție marea Ți-a vorbit? Căci Te văd des lângă ea. Ceva Te atrage. Sau poate Cineva. Poate valurile care poartă cu ele vocea Sa, căci ceva cunoscut se aude, la fel ca un cântec pe repeat, dar mereu proaspăt și colorat, mereu viu. Sau poate mirosul și aerul sărat care îți trezește simțurile și îți colorează obrajii. Poate infinitul din ea. În ea mă pierd ca mai apoi să mă regăsesc. Mai proaspăt, mai nou…

Da. Știu. Regele și marea sunt una. El e marea, și marea este El. De aceea cred că iubești marea. Dar și eu iubesc marea! Și de-acum, am să Te văd mereu și pe Tine stând lângă ea…

Noi. Eu, Tu, Regele și marea.

 

Comments

comments