text de Roxi Derecichei

“The problem with being punctual is that no one is there to appreciate it.”

Da, asta e problema punctualilor – nimeni nu e nimeni acolo să le aprecieze punctualitatea. Și totuși, în ce măsură punctualitatea afectează relațiile umane? De ce (e important) să fii punctual:

  • În primul rând, denotă respect și seriozitate față de oamenii cu care trebuie să te întâlnești. E primul lucru pe care îl spui, chiar înainte să deschizi gura.
  • Apoi, timpul zboară, iar tu ești cel care îl pilotează – dacă nu accepți să îl pilotezi, s-ar putea să se prăbușască ceva/cândva. Și s-ar putea să nu îți poți explica atunci exact care era problema.
  • Să ajungi la timp e primul pas spre o întâlnire reușită, deoarece astfel nu dai timp celuilalt/celorlalți să adune frustrări. Și asta contează!
  • Nu uita că timpul nu e doar al tău, ci a tuturor celor cu care urmează să te întâlnești! Dacă nu îți place să ți se fure/împrumute mâncarea la lucru, pixul de pe masă sau o carte bună, nu fura nici tu timpul altuia! Din păcate, nu poți împrumuta timpul altcuiva, îl poți doar fura…
  • Prin punctualitate transmiți un mesaj despre tine și despre importanța întâlnirii pe care o ai. Și îl transmiți mai tare decât prin cuvinte.
  • Dacă la întâlnirea cu șefu’ nu îți permiți să întârzii, de ce ai face-o la întâlnirea cu oameni mai dragi?
  • Punctualitatea disciplinează! Întotdeauna!

Tuturor ni se întâmplă să întârziem din când în când (mai ales când depinzi de cineva), dar aceasta nu trebuie să devină un obicei! Nu trebuie să fie o resemnare.

Punctualitatea se învață! Cum?

  • Ia o marjă de 10-15 minute pentru situații neprevăzute (nu îți stă părul cum vrei, nu se asortează pantofii cu pantalonii, ți s-au agățat ciorapii) – și dacă se întâmplă să ajungi mai repede la întâlnire, ai timp să socializezi și să dezbați subiectul punctualității cu cei punctuali 🙂
  • Nu lăsa lucruri pe ultimul moment. Dacă poți face ceva la timp, fă-o! Ultimul moment e adesea înșelător.
  • Încearcă să te pui în locul celor care te așteaptă. Și fără explicațiile pe care le ai când întârzii.
  • Și dacă totuși se întâmplă, fii drăguț/ă (slash educat) și nu te fă că „plouă” când ajungi la locul întâlnirii. Cere-ți scuze și străduiește-te să „nu mai repet”(i).

În concluzie, cum spunea un autor: „Fie-ți milă de timpul tău și nu îl risipi!”

Sursă foto: aici.

Comments

comments