Mi-am adunat gândurile în zorii zilei. Mai înainte de a porni la drum, am făcut prezența. Veniseră toate; unele vesele, altele cu griji, unele mai somnoroase, altele obraznice, iar pe ultimul rând, stăteau înfrânte unele gânduri care voiau să fie trecute cu vederea. Nu, nu puteam lua startul așa. Orice zi poate fi complicată și fără a o complica suplimentar cu bagaje de care ne putem debarasa.

Pestrițe și multe, gândurile mă taxau în detaliu. Pomeneau de zile, de oameni, de situații, cu recunoștină ori obidă, cu bucurie sau necaz. Sau cu întrebări. Nu mai auzeam nimic de tumultul lor. Cauzau trăiri, generau fapte. Se-nvălmășau ca un iureș fără opreliști.

Nu ai cum umbla atât de împovărat de gânduri prin zile! Trebuie să le disciplinezi, mi-am spus. 

Așa că am început să le triez. Nu puteam alege dacă să vină sau nu. Le puteam schimba însă locul: să nu le las să mă copleașească, să le diminuez intensitatea.

Am adus mai în față recunoștința și mulțumirea. Am pus pe rândul din spate regretele. Neiertarea am pus-o față-n față cu propria vină, și, așa, nu a mai avut ce polițe să caute a compensa. A trebuit să se atenueze, până s-a șters. De tot. Dar frica… unde s-o așez?! M-așteaptă așa de multe necunoscute în ziua cea nouă… Uite și incertitudinile, și neîncrederea… Le voi opune câteva amintiri în care aceleași gânduri au fost înfrânte în trăire.

Și așa, gând cu gând s-a așezat unde i-e locul. Am înțeles că doar după ce le ordonez prin filtrul priorităților vocea lor va tăcea și voi vedea clar drumul de parcurs. Și nu mă voi rătăci printre spini. Prioritățile se aștern progresiv, începând de la ceea ce gândim, apoi le ducem spre ceea ce trăim. 

Sursa foto: aici

Comments

comments