Erou, luptător, cavaler, toate aceste cuvinte ne duc cu gândul la putere și supremație. Sunt de fapt termeni ce oglindesc o superioritate absolută și impun autoritate.
Cât de mult îi admirăm și invidiem! Ne par de neînvins și de neclintit, iar biruința le este, aparent, întotdeauna asigurată. Și totuși cum reușesc? Cum “renasc” de fiecare dată din propria cenușă fără să-i doară fiecare “moarte”?

Eu cred că să fii erou e dureros, căci ești mistuit la fiecare pas, ești nevoit să-i pui pe cei din jur mai presus de tine însuți și deci să te jertfești.
Să fii erou înseamnă să fii liber. Presupune să te eliberezi mai întâi de tine însuți, de propriile dorințe egoiste, ca mai apoi să poți să te avânți în luptă.

Destul de târziu am aflat că să fii erou înseamnă să te învingi pe tine însuți. Nu cred că există o luptă mai sfâșietoare decât cea cu tine însuți. E grea pentru că sfârșești prin a-ți fi milă de propria persoană și de așa multe ori refuzăm să ne biruim definitiv și total. Ne doare prea tare această zdrobire a sinelui, și plini de generozitate alegem să îi dăm o a doua șansă, și-l mai lăsăm să respire puțin în noi. Suntem tentați să-l cruțăm că doar e “de-al casei” și-l hrănim cu orgolii și ambiții deșarte, îi oferim chiar un loc unde să poposească, iar de cele mai multe ori ne găsim invadați în propriile inimi.

De ce nu înțelegem oare că eroii trăiesc? Cu toții avem potențial de erou, însă nu toți suntem dispuși să fim. Nu toți acceptăm că dacă vrei să-ți învingi slăbiciunea trebuie să încetezi să o mai hrănești. Este dureroasă această înfometare a sinelui, însă toate lucrurile frumoase au un preț.
Să fii erou costă! Tu cât ești dispus să dai?

Sursă foto aici

Comments

comments