Se spune că era odată un împărat care dorea să elimine temnițele din împărăția sa. Dar pentru că dorea ca în țară să domnească totuși pacea și respectul, supușii săi trebuiau să trăiască după niște principii morale. A elaborat deci legi de bună conviețuire civică și a gândit altfel de pedepse pentru nerespectarea lor. Oricine le încălca nu era pedepsit nici cu închisoarea, nici cu biciuirea; i se atârna doar de mâini câte o verigă, așa ca să-și aducă aminte să nu mai calce strâmb. Dacă greșeala se repeta, sau dacă ar fi comis alta, de veriga respectivă se mai atârna una, și tot așa până ce oamenii au ajuns să poarte legate la mâini lanțuri lungi de însemne ale păcatelor proprii.

Un prim efect a fost rușinea: oricine avea legat de mână un lanț încerca să se ascundă de ceilalți. Și fie îmbrăcămintea, fie evitarea oamenilor era soluția aparent cea mai la îndemână. Oamenii au devenit tot mai însingurați în mijlocul celorlalți. Lanțurile însă erau tot acolo, deveneau tot mai lung, tot mai grele.

Apoi, au început comparațiile. În definitiv o persoană cu doar patru verigi atârnate de mâna dreaptă nu era la fel ca una cu cel puțin cincisprezece la fiece mână… Așa că oamenii au început a se considera mai buni unii ca alții. Poverile lor erau mai ușoare, mai frumoase. Ale celorlalți, de-a dreptul revoltătoare.

Cu timpul, toți și-au pierdut verticalitatea. Povara lanțurilor i-a gârbovit la propriu pe fiecare. Abia se puteau mișca între îndatoririle zilnice. Abia mai făceau față provocărilor. Robia aceasta era mai cumplită decât păruse inițial.

Și când nimeni nu se aștepta, a venit la tron un alt împărat. Acesta a șters vina fiecăruia, plătind pentru ei și le-a eliberat mâinile de verigile poverii lor. Dar ei, ca și cum ar fi fost încă legați cu lanțuri nevăzute, mergeau încovoiați sub povara iertată. Căutau la mâinile celorlalți semne ale greșelilor trecute. Pomeneau mereu despre vina personală sau a celorlalți. Spuneau din cele văzute sau trăite, uitând că orice greșeală fusese ștearsă.

Deși erau liberi, nu trăiau ca atare. Nu știau cum. Se defineau în coninuare prin prisma a ce făcuseră, când tot ce trebuiau să facă era să se definească prin prisma a ce făcuse pentru ei Suveranul.

La fel, azi nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus (Romani 8:1). Plata a fost plătită, vina luată. Am primit în schimb o viață nouă din El și prin El. Să nu mai trăim măcinați de vină, nici legați de păcat. Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. (Ioan 8:36)

Trăiește ca un om liber!

Sursa foto, aici.

Comments

comments