Se apropie cu pași repezi, din nou, această perioadă din an în care majoritatea oamenilor ies din rutina zilnică a vieții și pentru câteva zile, totul pare diferit. Se apropie Sărbătoarea Paștelui. Hypermarket-urile sunt extrem de aglomerate, oamenii își curăță casele și diversifică felurile de mâncare. Se vopsesc ouă, rudeniile se adună împreună, oferă cadouri. Magazinele înregistrează profit pentru comercianți, oamenii se mai gândesc și la cei nevoiași, „măcar de Paște“. Unii merg la biserică pentru că așa se cuvine sau doar pentru că au ocazia de a întâlni persoane pe care nu le-au văzut de ceva timp, alții stau cu familia.

Pare a fi un scenariu care se repetă în fiecare an. Foarte multă agitație, dar care e scopul? Mulți nu știu de ce fac ceea ce fac, alții o fac pentru a se simți bine, iar unora nu le pasă și nu practică aceste obiceiuri. Din păcate, această Sărbătoare a Paștelui s-a degradat în timp și o bună parte rămân doar cu forma sărbătorii, iar fundamentul nu e cunoscut sau nu e luat în seamă.

Dincolo de toate obiceiurile și tradițiile legate de această sărbătoare stau două cuvinte la care, poate, lumea nu se gândește așa des: Isus Hristos. Esența sărbătorii este atât de simplă, dar, totuși cu o greutate covârșitoare. Dumnezeu a hotărât să mai dea o șansă omenirii și L-a trimis pe Fiul Său acum două milenii, să ia trup de om și să moară în cel mai josnic mod pentru păcatele mele, ale tale și păcatele tututor celor care au existat, există sau vor exista, o moarte de cruce (Filipeni 2:8). Această moarte a produs niște fenomene naturale inexplicabile (Matei 27:51-53) care au dovedit încă odată natura divină a lui Isus.

hgh/ anabolic steroids/ prolong ejaculation/ testosterone booster/ semen volume pills

Moartea este o poartă spre o altă lume, care poate fi numită rai sau iad, nimic mai mult sau mai puțin. Oamenii își trăiesc viața, pe urmă, mor. Dar un singur om a învins moartea, Isus, care s-a întors din nou pe pământ și pe urmă s-a înălțat la cer (1 Petru 3:18). Prin moartea și învierea Sa avem viață veșnică (Ioan 3:16), un dar pe care îl primim fără să fi făcut ceva pentru el.

Haideți să nu lăsăm încă o sărbătoare să treacă pe lângă noi fără să medităm la ce a făcut Isus pentru noi. Se cuvine să-I dăm glorie Mielului care s-a jertfit ca tu și eu să putem trăi azi.

Comments

comments