O mână lungă, palidă căzută leneșă pe marginea patului alb, conectată printr-un tub la mica sursă de viață, perfuzia, începe a prinde ușor culoare. Micul cocktail de vitamine încearcă să trezească la viață întregul corp, dar de data aceasta e nevoie de mai mult decât câteva ore ca medicamentul să-și facă efectul.

Trupul mult prea ostenit, însetat după viață și obișnuit deja cu gustul și efectul perfuziilor, caută să primească un alt fel de imbold care să facă să-i pună sângele în mișcare. Gata cu tuburile! Gata cu aceste legături! El vrea să fie întradevăr liber. Să nu mai depindă de nici un fel de licoare. Nici de pat, nici de tuburi!

Conectat la o sursă de viață, într-un fel sau altul, este trupul fiecăruia dintre noi. La fel ca și mintea și sufletul nostru. Dar oare sura la care suntem conectați chiar aduce viață? Sau este un cerc vicios, care ne aduce din nou și din nou în același loc? Poate chiar făcându-ne dependenți de tot ce se întâmplă acolo, mințindu-ne, ca nu cumva să vedem că murim într-un pat, legați de lucruri care aparent ne dau viață, dar mai apoi ne sting parcă mai tare decât înainte.

Trăim oare obosiți pe un pat de spital, conectați la tot felul de perfuzii? Sau trăim conectați la veșnicul Izvor de viață?

Vedeți voi, e simplu să găsim răspunsul. Ori trăim, sau mai bine zis murim, de pe o zi pe alta, legați la un pat. Ori trăim liberi, conectați la Sursa Vieții, care știm bine că este Dumnezeu.

Comments

comments