Oameni. Nu lucruri, nu peisaje. Oameni. Să fii însetat de omul nou, aşa cum eşti de lumile noi. Căci fiecare om e o formă de încăpăţânare, adică o idee. Şi-ţi place să vezi care e gustul ideii, care e vocea ei. Cum surâde ea.” – C. Noica

Oameni. Pentru că doar în ei poţi să investeşti ceva care să nu se piardă.

Nu sfaturi, lecţii de viaţă sau învăţături să le dai, ci stări de spirit, sentimente, adică pe tine.

Nu văd o modalitate mai uşoară de a-ţi iubi aproapele decât punând din tine în ei.

Tot gândindu-mă la cât de încăpătoare poate fi o inimă sau ce formă ar trebui să aibă ca să se dilateze mai lesne, am realizat că inima se vrea a fi o matrioşkă. Inimi în inimi în inimi şi toate în tine.

Şi totuşi câtă încărcătură poate suporta o inimă? E şi ea până la urmă o inimă…

Tind să cred că odată ce tu oferi din tine, faci de fapt loc să primeşti. Nu ţi se ia din inimă dacă oferi, ci ţi se adaugă. Tu plus inimi plus inimi plus.

Oameni. Şi nu mă satur să spun OAMENI!

Comments

comments