• Cât de perfect ai desenat! Îmi amintesc și acum exclamația mătușii mele și toate gândurile ce m-au frământat în acel moment. M-am uitat din nou la desen. Era frumos, dar nu perfect! Oare nu a observat că am greșit conturul? Și linia asta am făcut-o puțin cam prea înclinată. Atunci am început să mă întreb pentru prima dată: ce este perfecțiunea? Este oare una singură? Unde o pot găsi?

Era o zi însorită de vară, când am alergat în grădină. Aveam 13 ani și încă mă întrebam: există oare perfecțiune? După ce am privit un timp natura am cules o căpșună. Nu mai știu exact de ce am cules o căpșună, dar țin minte că am alergat în casă și am început să mă uit atent la ea. Am luat o hârtie și pentru un moment m-am prefăcut că sunt un om de știință, care descrie unul dintre cele mai interesante lucruri. Am fost însă dezamăgită de lucrarea mea. Spre seară, mi-am deschis jurnalul și am notat rezultatul cercetărilor mele:

Azi am încercat să descriu o căpșună, dar mi-am dat seama că asta ar dura o viață, așa că am lăsat-o baltă.

Am încercat să-mi torn un strop de apă în pahar și numai unul, dar mi-am dat seama că un strop conține încă un infinit de stropi așa că am renunțat.

Am încercat să obțin perfecțiunea cu toată silința mea, dar mi-am dat seama că e imposibil…

Toate lucrurile la început când le-a creat Dumnezeu au fost perfecte. Prin simplul fapt că le atingem poate 0,0000…1 stricăm ceva, modificăm ceva.

Văzând ca nu e posibil să fi perfect, oamenii s-au obișnuit să spună cuiva perfect, prin simplul fapt că era maximul posibilului.

Perfecțiunea însă, e maximul imposibilului!     (Jurnal. 25.07.2011)

Aș spune acum că perfecțiunea e Dumnezeu, e cerul. Și tot ce se oglindește în cer și în Dumnezeu reflectă o imagine a perfecțiunii. O perfecțiune curată, ideală, singura de altfel ce există.

Sursa foto: aici

 

Comments

comments