Nu judeca…

Şi-a privit chipul zâmbăreţ în oglindă. Arăta atât de bine, aranjată perfect. Oh, era atât de fericită! A ieşit în lume voioasă. Ştia că asta urma să fie o zi bună. În timp ce făcea slalom printre oamenii din oraş, nu a putut să nu observe marea de oameni ce-i tăia calea.

Atâtea chipuri, atâtea culori, atâtea expresii. Şi cu această diversitate copleşitoare s-au născut gânduri şi păreri în mintea ei. Îi judeca. Le dădea porecle, le atribuia adjective nejustificate.

Judecata i-a inspirat atât invidie, cât și milă. A făcut-o să-şi compare viaţa cu a celor din jurul ei, întrebându-se dacă, fiind în papucii lor, ar umbla mai graţios. Mai hotărât, fără să se împiedice.

…ci judecă! Gândeşte chiar înainte să gândeşti.

Ceva strălucitor a oprit-o din mers. A privit înspre cer, şi iată că acesta se prefăcuse într-o oglindă uriaşă ce reflecta adevărata faţă a tuturor ce se uitau în ea. Chipurile oamenilor erau trecute prin filtrul dreptăţii şi iubirii lui Dumnezeu.

Deşi feţele tuturor erau vizibile, ea era atât de surprinsă de chipul ei încât nu a mai avut timp să se uite şi la alţii. Veşnic comparându-se cu ceilalţi, a uitat să preţuiască ceea ce era ea, până când a pierdut acel lucru şi a devenit doar o culoare neutră. O proiecţie a celor pe care-i judeca.

Şi iată-o acum: un ten plin de imperfecţiuni, ridat şi încadrat de firele albe ale bătrâneţii. Păcatul, judecata şi nemulţumirea au îmbătrânit-o, căci a uitat să privescă lumea prin ochii unui copil. A refuzat să vadă ce e mai bun în oameni. Să ierte mai mult.

Dumnezeu a creat-o pentru a iubi, şi iată că ea condamna. Ceea ce Dumnezeu numea frumos, ea vedea ca fiind urât. Marele, mic. Albul, negru. Valorosul, inutil şi adevărul, minciună.

Dar oh! Acum ceva timp era atât de perfectă. Asta datorită faptului că se privise în oglinda lumii şi nu în oglinda lui Dumnezeu, Scriptura. Credea că are dreptul să judece, închipuindu-şi că doar găsea „motive de rugăciune”, când în realitate îşi hrănea egoul şi îşi creştea mândria.

Din fericire însă, această oglindă este reversibilă. Ea poate reîntineri, cercetându-se doar pe sine. Scoţând acea bârnă din ochi care o împiedicase până atunci să vadă realitatea.

Căci judecând pe alţii nu spune nimic despre ei, însă spune totul despre ea. Şi ea ştie atât de bine că singura ei reflexie trebuie să fie Hristos.

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” Matei 7:1-2

Sursa foto: aici

Comments

comments