Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Psalmii 51:10

Ce ușor ne este să alergăm când viața ne este pericol. Ce ușor ne este să cerem când suntem în nevoi; ce ușor ne este să mulțumim doar când avem nevoie de ceva!

Cât suntem noi de statornici în propriul nostru comfort! Cum am sacrifica de dragul propriilor noastre dorințe. Statornicia noastră nu cunoaște limite în ceea ce privește apărarea și comfortul sinelui; țel principal al firii pământești.

Suntem statornici în nestatornicia noastră cu privire la credință și aplicarea credinței noastre. Atâtea biserici în care lista de motive de rugăciune e interminabilă (ceea ce este un lucru bun, faptul că stăruim înaintea Lui), pe când mulțumirile sunt în privat. Urlam izbăvire și cereri, șoptim laude și mulțumiri.

Cum poate o credința timidă să aducă rod? Dacă laude-le-ți sunt șoptite, rugăciunile cum sunt? Propovăduirea evangheliei?

Cerem victorii răsunătoare și oferim doar mulțumiri șoptite. Cum cerem noi oare lucruri mare în urma credinței noastre firave?

Căldicei suntem din pricina nestatorniciei noastre; conduși de firea lipsită de scrupule, coruptă de păcat. Iar în timp, glasul și credința noastră vor amuți, mulțumirile șoptite părând asurzitoare comparat cu vidul spre care ne îndreptăm datorită nestatorniciei noastre.

Precum o candelă, aceasta va străluci din ce în ce mai slab până se va stinge. Urlăți mulțumirile, nu doar pentru El, ci și pentru tine, și el va auzi și plângerile tale șoptite.

Comments

comments