text de Dana Vereș

Fără pretenții literare, fără finisări, mărturisesc!

Mărturisesc că Domnul meu e viu! Mărturisesc că El e viu în mine și eu sunt plină de viață în El!

Mărturisesc că mi-a ascultat rugăciunile făcute pentru înnoirea minții, a duhului, a inimii – ale mele și ale bisericii mele…

Mărturisesc că a rupt legături care mă țineau să nu-L mărturisesc…  O făceam doar în grupuri organizate, unde simțeam lupta spirituală, dar mă simțeam totuși protejată…

Învăț în fiecare zi să-L mărturisesc! Să îndrăznesc! Învăț nu doar să privesc oamenii cu ochii Lui, nu doar să-i consider valoroși, ci să merg înspre ei, să le vorbesc, să iau inițiative. Învăț de la cine nu mă așteptam să învăț…

Simt bucuria de a trăi, de a împlini muuuuuuuulta teologie adunată-n mine, în caiete și agende… Fericită am fost eu mereu de felul meu (sau aproape mereu), dar descopăr că există o bucurie și mai mare! Nici nu pot, nici nu încerc să cuprind în cuvinte sau expresii tot ceea ce simt, ceea ce gândesc… Reușesc doar frânturi.

Vocabularul dulcelui nostru grai nu-i de-ajuns! Ce har, ce dar, că există limbi îngerești… există o desfătare a duhului care iese din încătușarea „românescului” cuvânt și se desfătează în cuvintele și limbajul Sfântului Duh!

Mărturisesc că am ales să fac pași înainte și nu mai vreau să mă întorc în apa până la glezne! Nici măcar să rămân în cea până la genunchi! Vreau să învăț să înot, să nu mai ating pământul! Vreau să mă poarte Duhul, să mă conducă!

Și El mă conduce mai aproape de El, și mai aproape de oameni flămânzi – flâmânzi în suflete – cărora conștiința dumnezeiască le spune că există mai mult… mult mai mult decât cotidianul!

Locuită de El, îndrăznesc – să iau inițiativa, să-mi pese, să pun întrebări, să fac provocări, invitații… să fac ucenici!

Se poate! V-o spune asta cineva care credea că nu se poate, dar a început să-L lase pe Dumnezeu să poată prin ea.

Care-i prețul? Să vrei și să faci pași prin credință!

Care-i condiția? Să-L iubești pe Domnul din toată inima ta!

Care-s piedicile? Le știm pe de rost și le-am invocat îndeajuns, nu-i așa?

Care-i miza? Suflete de oameni ca mine și ca tine – câștigate pentru Împărăția veșnică!

Care-i câștigul? Să-ți împlinești destinul! Să știi că viața ta are un sens! Și să cunoști bucuria autentică!

Fie Biserica vie! Vie în rugăciunea odăiței și vie în rugăciunea împreună!

Vie nu doar pentru propria creștere și edificare (fără de care nu se poate), dar vie pentru a naște și a creste copii spirituali!

Sa îndrăznim!

Iată un lucru foarte practic: să ne apropiem de tinerii/tinerele care aleg să vină în față și să ne oferim să le fim mentori. Nu e nevoie să fim „super pregătiți” pentru asta. Trebuie să ne pese! Putem să-i abordam la încheierea bisericii sau putem să cerem datele lor de la lideri.

Va veni vremea când vom intra noi în biserică cu invitații noștri!

Foto: Marius Bulzan

Comments

comments