Citirea de astăzi: Exod 10-12 – Cornilescu sau NTR

Pe fondul unei perioade de 400 de ani în care se părea că robia era destinul fiecărui evreu, ni se revelează în Exod implicarea directă a lui Dumnezeu în salvarea copiilor Săi.

În Genesa 15:13, 14 găsim scris: „Şi Domnul a zis lui Avram: «Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu».“

Sosise momentul ca Dumnezeu să-Şi împlinească cuvântul rostit lui Avram, respectiv captivitatea poporului Israel trebuia să înceteze. Însuşi Dumnezeu urma să se îngrijească de asta: „Domnul a zis lui Moise: «Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima […], ca să fac semnele Mele în mijlocul lor şi ca să istoriseşti […] cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.»“ [Exod 10: 1, 2, 6b]

Uneori, citind aceste pasaje mi-e greu să conştientizez că e vorba de Acelaşi Dumnezeu căruia mă închin eu azi. Cu toţii ştim care e deznodământul „episodului” descris în cartea Exod, un Dumnezeu Atotputernic care Îşi scoate poporul din robie şi apăsare. Studiind Cuvântul Său în întregime, ne sunt reliefate pe rând – direct sau indirect – atributele Sale.

Însă, la rândul nostru fiecare avem „episodul” nostru în care El intervine cu aceeaşi dragoste si credincioşie.

Unii dintre noi suntem la etapa în care robia incertitudinii şi a deznădejdii defineşte clipa prezentă.

Alţii au inimile pline de speranță, trecând Marea Roşie, lăsând Egiptul în spate, fermecaţi de valurile ridicate la dreapta și la stânga, susţinute fiind de mâna invizibilă a Atotputernicului.

Iar alţii suntem poate la momentul în care „pustia” a pus stăpânire pe viaţa noastră şi nu mai putem întrezări Canaanul nici măcar prin strădaniile imaginaţiei.

Frumuseţea vieţii cu Dumnezeu constă în provocările pe care aceasta ni le aduce şi în modul în care ne raportăm la ele. E extraordinar că viaţa toată este un proces al învăţării. Dumnezeu are răbdare, El rămâne Acelaşi. Niciodată nu suntem şi nu vom fi singuri.

Fiecare L-am experimentat în mod personal pe Dumnezeu, cu toţii am avea ce să mărturisim. De aceea, să ne punem TOATĂ ÎNCREDEREA în Dumnezeul care şi-a eliberat cu mână tare poporul din Egipt şi, totodată, a ales să-Şi dea viaţa pentru copiii Lui în cea mai profundă smerenie. Ar putea El să ne dezamăgească?

Autor: Claudia Bercheș

Comments

comments