Mama nu posta poze cu noi pe rețele de socializare, că nu erau pe vremea aceea. Cu toate acestea, știu că a fost foarte mândră de copiii ei. Nu făcuse cursuri de parenting și nici nu căuta pe Google să afle leacuri alternative la răceli: când nu trecea febra de la comprese cu oțet, ne ducea la dispensar și ne trata după rețetă. Mama, o descurcăreață din totdeauna, lua uneori decizii care nu-mi plăceau deloc.

Spre exemplu, avea obiceiul să-mi tricoteze haine. De toate! Fuste, pulovere cu gât, veste, până și jersee groase în vreme ce alți colegi aveau jachete de la magazin. Și ce mai râdeau colegii de mine! Plângeam în fața mamei, dar ea nu se lăsa înduplecată, știa mai bine.

Untitled1

Mama știa și să coase la mașina de cusut, și ne croia de toate. Mi-amintesc că venise moda pantalonilor scurți numiți pe atunci „bermude”, și mama ne făcuse la toți patru la fel, albaștri, cu imagini din „Cartea junglei”. Oh, da, mama avea obiceiul să ne îmbrace la fel. Dobândiserăm drept urmare porecle noi în cartier, dar mama nu se lăsa înduplecată. Curând au contat-o și alți doi vecini să le facă și lor. Fiind ei și băieți și mai mari, a trecut mai ușor vara aceea.

fd275cfe237d0985949ed0813f7fbcceMama și gătea. De toate! Ne făcea de rușine – credeam noi atunci – trimițându-ne la școală ba cu brânzoici de casă, ba cu cornuri cu ciocolată făcute de ea, ba cu zacuscă, sau, ce uram mai tare, rulada de carne cu usturoi. Mirosea toată clasa și eram în dilemă: răbdăm foame, sau ne asumăm hrana și-o consumăm…

Și ne invita mama prietenii acasă. Și-i servea cu de toate: știa ce murături preferă fiecare dintre prietenele mele. De cum aveam musafiri, se ducea-n bucătărie și gătea ceva bun, și toți prietenii mei se simțeau tare bine acasă la noi. Atunci nu-mi era rușine, dar tot voiam sa lase mâncarea pe masă și să meargă în cameră, să ne lase să vorbim.

Și mama muncea. Opt ore, în schimb invers cu tata, ca să ne crească. Iar când venea de la lucru, ne verifica temele. Și ne pedepsea destul de des, credeam noi atunci. Nu ne lăsa afară dacă nu știam lecțiile sau dacă făceam câte o boacănă. Și copiii se jucau în fața blocului pe atunci, și ne strigau să mergem și noi – așa se făcea, ne strigam unii pe alții la joacă. Dar, când nu aveam voie, știau toți și fără rețele de socializare că nu era bine ceva: ori vreo hartă lipsă din caietul de geografie, ori cine mai știe ce obrăznicie… Și protestam…

Dar mamei nu-i păsa de sclifoselile noastre. Ea știa mai bine. Mai bine ne pierdea prietenia, decât pe noi. Fiind mamă și eu, azi încerc să imit exact ce nu-mi plăcea atunci. Optica s-a schimbat odată cu experiența anilor. Am învățat că mama știa mai bine, și dacă greșea uneori, o făcea din prea multă intenție bună, și prea puțină experiență. Prețuiți-vă, dar, azi mama. O veți înțelege, poate, abia mai târziu.

Sursa foto: aici, aici și aici

 

Comments

comments