Dumnezeu vorbeşte însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. (Iov 33:14)

Chiar dacă vorbele lui Elihu sunt îndreptate către Iov, acestea au o mare valoare şi pentru noi, astăzi. Dezamăgirile noastre vin adesea din neputința noastră de a-L înțelege pe Dumnezeu. Avem așteptări, dorințe care modelează imaginea Dumnezeului în care noi credem. Nu știu de ce uneori încercăm să îl limităm pe Dumnezeu la capacitatea noastră de a-L cuprinde. El e cu atât mai mult decât am crede și am înțelege noi vreodată, mai bun, mai drept, mai credincios. Iar dacă nu-l  înțelegem complet, de ce punem la îndoială adesea modul în care El lucrează?

Să luăm seama, căci Domnul vorbește în feluri diferite, lucrările Lui sunt vaste. Să nu îngrădim niciodată lucrarea Sa, considerând că un anume lucru nu e prin voia Sa. Nu suntem noi în stare să înțeleg întregul Său plan! Iar opțiuni sunt două, ori stai alături de El, în înțelegerea căilor Sale, ori, ignorant, neștiutor, te vei depărta din ce în ce mai mult de El. Iov nu a ştiut de ce i se întâmplau cele petrecute, dar era conştient şi supus Lui în ceea ce se întâmplase. Iov a decis, din pricina credinţei pe care o avea, să Îl urmeze, chiar dacă nu înţelegea. Avem datoria de a-i fi credincioşi chiar şi când nu-L înţelegem!

Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă şi viaţa mea vede lumina! (Iov 33:28)

Și Dumnezeu îi izbăvește pe cei care au favoare din partea Sa, cei credincioși. Și cum vei dori să primești izbăvirea dacă tu nici măcar nu o înțelegi? Caută deci Împărăţia Sa, căile Sale, şi prin ele vei avea viaţă veşnică, sufletul îţi va fi izbândit!

Versiunea Cornilescu: aici.
Versiunea NTR: aici.

Comments

comments