Juri să spui adevărul și numai adevărul?

Da, răspunse el. Știind că atâta timp cât nu trebuie să dezvolte adevărul, este în siguranță. Până la urmă, nu a jurat să spună TOT adevărul. Și asta îl liniștea.

Uneori, jumătatea de adevăr ia forma întregului  adevăr, dezbrăcându-se de forma lui reală, minciuna.

Nu e nevoie să spun tot. Nu vreau să îl rănesc. Nu vreau să mă rănesc. Până la urmă, ce nu știe, nu poate să-i facă rău. Și în plus, nu e ca și cum am mințit. Am spus adevărul! Doar că nu tot…

Încercând să-i mințim pe alții, ne mințim pe noi. Dar o minciună îmbrăcată frumos are același gust ca o bomboană stricată învelită în cea mai dulce și gustoasă ciocolată. Pe buze se simte gustoasă, dar mai apoi, mestecând-o, îi poți simți amărăciunea și stricăciunea din interior.

Nu ne place să fim mințiți. Și când dorim să știm adevărul, vrem să-l cunoaștem pe tot. Căci știm prea bine ce diferență poate să facă cealaltă jumătate de adevăr.

Adevărul stă tot timpul în mâinile noastre. Pentru că, așa cum ciocolata de pe bomboană inevitabil se topește, minciuna nu rămâne acoperită mult timp. Fie ea și jumătate de adevăr.

Dar ce faci când îți este înmânată bomboana? O accepți fără să o analizezi? Fără să pui întrebări? Știind că poate dacă ai cere adevărul întreg, te va durea? Alegându-ți adevărul după bunul plac? Că doar opțiuni ai. Diverse. Și de arătat, multe arată bine. Căci mincinos se numește cel care este înșelător, dar oare cum se numește cel care acceptă minciuna ambalată frumos, mințindu-se cu bună știință că acolo se află cel mai bun și dulce adevăr? Înghițind minciuna ca pe un adevăr, înșelandu-se singur că dacă nu i-a simțit pe de-a-ntregul savoarea, nu îi poate face rău.

Și ce facem cu gustul amar și înțepător din gură? Cum îl înlocuim? Gustul dulce al încrederii rămâne cu greu imprimat în noi, dar cu atâta ușurință poate să fie înlocuit!

Și cui îi place să trăiască veșnic cu un gust stătut și stricat pe buze, în locul celui înviorător, bun și plăcut?!

Comments

comments