Visătoarea și naiva Irina. Dormise prea mult visând cai verzi pe pereți. În visele ei, trăia într-o lume care părea cât de cât normală. O lume în care mediocritatea era bună. O lume în care nu trebuia să fii cel mai bun, că doar sunt alții care fac asta deja. Doar că astăzi, astăzi s-a trezit din somn. Nu dormise cu rea intenție. Îi plăcea să viseze. Iubea oamenii și era bună în ce făcea. Dar atât.

Dar azi a fost ziua în care s-a deșteptat și, dându-și seama că argumentele ei au ajuns să fie lipsite de conținut, s-a panicat. Știa că premisa era bună. Îi plăcea să studieze, să caute, să se întrebe,  dar nu studiase îndeajuns de mult încât să poată duce până la capăt o dezbatere mai serioasă. Se bizua mai mult pe sentimente, încercând singură să caute adevărul, dar eșuând de mult prea multe ori. Știa că principiul este corect, dar a rămas în urmă. Prea multe opriri, prea multe distrageri și ea, în loc să crească, s-a oprit.

A fost nevoie de  un pahar cu apă rece ca să se tezească. Unul binevenit. Nu știa exact cum s-a întamplat asta. Știa doar că deși adormise, continua să caute ceva. Ceva mai mult.

Trezindu-se, în buimăceala ei, a dat peste o carte. Și încă una. Și apoi alta. Ceva din interiorul ei îi spunea că poate mai mult. Asta i-a dat curajul să se înconjoare cu oameni care puteau să o ajute să crească. Oameni care o puteau ajuta să-și dezvolte gândirea. Care puteau să o ajute să își umple golurile din mintea ei.

Gata. A fost de-ajuns cât a dormit. Deși speriată de lumea în care s-a trezit, era hotărâtă să caute activ să se pregătească pentru viitor. Știa că nu va fi ușor dar văzuse că nu era singură. Și asta i-a dat speranță.

Comments

comments