Sunt într-un tunel. E frig aici, întunecos şi… singuratic.

Cred că a trecut ceva vreme, dar nu-mi pot da seama cât de multă.

Azi am găsit aur. Am căutat mult timp după el.

Nu demult am găsit mercur și câteva urme de fier.

Am ajuns la 99 de elemente: le adun, le aleg și le combin în arta alchimiei.

Degeaba. Nu reușesc să le potrivesc în așa fel încât să-mi iasă fericirea…

De când mă știu mă afund, sap și caut după elemente.

În zadar.

Mereu greșesc calculele când le adun, niciodată nu-mi iese fericirea.

E doar mers în gol, pași grăbiți. Tunelul acoperă totul cu niște pereți perfect rotunzi de pământ. Mă afund tot mai mult…

Oare aici chiar se găsește fericirea?

Caut de atât de mult timp și mă blochez tot la cele 99 de elemente. De ce mi-e atât de incompletă inima?

De ce nu-mi ies calculele? Nimeni nu a mai ajuns la atât de multe elemente ca mine, și totuși… par mult mai împliniți. Sau cel puțin păreau pe când aveam timp să observ și altceva în afara căutării mele disperate după elementele ideale ale vieții. Credeam că am totul.

Ce-mi lipsește?

Ce este acel ultim element?

Tot ce știu despre el este că e unic. Esențial.

Îmi este esențial.

Nu contează câte elemente compuse din faimă, avere, relații, înțelepciune, pricepere, idealuri înalte ale vieții am găsit, dacă nu am aflat elementul absolut, acel element care dă sens celorlalte 99 și e definitoriu pentru a rezulta pacea și bucuria.

Elementul e… Isus!

Am obosit să caut, să mă murdăresc și să fiu epuizată. E timpul să ies de aici, e timpul să caut ultimul element în alt loc, aici cu siguranță nu-L voi găsi, pentru că locul Lui e în lumină, iar eu… eu am stat prea mult timp în tunel, căutându-L printre celelalte elemente efemere, când tot ce trebuia să fac era să mă uit în sus, spre etern!

Degeaba adun, adun și adun de atât de mult timp dacă nu-L pun pe El în ecuație. O ecuație fără Isus nu-mi va rezulta niciodată fericirea.

Comments

comments