Începuturile pot fi dificile, pot fi întarziate, pot fi premature, pot fi uşoare, pot fi pline de entuziasm şi fericire, pot fi roz, pline de confetti, petreceri şi fast. Unele sunt pline de miere, altele sunt pline de pelin. Unele sunt dulci, altele sunt amare. Şi oricum ar fi le îmbrăţişezi pentru că nu ai ce face, ai luat o decizie şi ai facut un pas; primul pas.

Desigur că poţi să te retragi, să renunţi, să decizi că nu e pentru tine, că nu eşti capabil, că e prea greu, că nu merită, că nu mai vrei. După primul pas te poţi răzgândi, dar asta nu se întâmplă des, de obicei îl mai faci şi pe al doilea. Din curiozitate, din determinare, pentru că motivaţia e încă plină şi ca o baterie nouă îţi oferă energia de a acţiona. Primii doi paşi îi faci, oricât de greu ţi-ar fi. Îi faci pentru că eşti entuziast, motivat, determinat, cu energie, scopuri şi viziune.

În marea majoritate a cazurilor începuturile sunt bazate pe viziune. Mai rar porneşti pe un drum şi îţi setezi scopuri în timp ce mergi. Sistemul funcţionează cu planul pe hârtie de la început. Pe parcurs însă realizezi că “socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg.” Dar te adaptezi, pentru a supravieţui. Pentru că viaţa e ca o cursă cu obstacole, iar parcursul nu e lin. Şi de multe ori se întâmplă să-ţi uiţi scopurile; scopul pentru care ai plecat la drum.

Destinaţia. Unde vrei să ajungi. Te opreşti şi te întrebi ce faci, ce vrei, cine eşti, în ce te-ai transformat. Şi se întâmplă să realizezi că ce ţi-ai dorit la început nu e defapt pentru tine, şi că nu mai vrei ce voiai pentru că nu mai eşti persoana care erai la început. Şi atunci pui punct. Şi începi un nou început.

Sursa foto: aici

Comments

comments