Oare cum ar arăta viața noastră prezentată sub o formă statistică, în timp real? Mi-a arătat, ieri, un prieten un astfel de site care prezintă tot felul de date și statistici economice, sociale, demografice (mondiale) în timp real. Mă întreb, oare cum ar arăta caracterul nostru… în timp real?! Sau, ar fi el real, în timp?

Ne mai frământă cum arată caracterul nostru? Dacă te mustră conștiința, așa, când faci câte-o prostioară, înseamnă că încă te frământă! În orice caz, ipotetic vorbind, pentru a vedea în timp real starea caracterului ar trebui să ne uităm la două date esențiale: CE și CÂT! Ce „înghiți” în fiecare zi? Ce informații îți intră în cap? Ce informații cauți? Cu alte cuvinte care-i natura lucrurilor d




  1. in preocupările tale?! Cu ce-ți alimentezi mintea și inima în fiecare zi?

Și în al doilea rând: Cât? Cât de des te întâlnești cu informațiile care-ți pot zidi/dărâma caracterul? Cât de des te îndeletnicești cu lucruri care zidesc caracterul? Iar apropo de îndeletnicire, nimănui nu-i place presiunea, suferința, situațiile adverse, dar acestea, „administrate” corect și împletite cu timp, zidesc caracterul frumos!

S-ar putea să nu putem reprezenta statistic caracterul omului în timp real, dar cu siguranță timpul va fi un bun indicator al caracterului nostru real.

Comments

comments