În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: Să trecem în partea cealaltă.(Marcu 4:35)

E vânt. Marea strigă și strigătul ei se năpustește asupra corăbiei mele. E vânt, și parcă tot mai tare furtuna îmi zice: Renunță! Mă prefac că nu am auzit-o, dar  glasul ei e acum în mine și mă mistuie atât de cumplit. Mă agăț de catarg, dar din nou marea și vântul, care până ieri îmi șoptiseră doar vorbe răcoritoare, mă trăgeau azi cu disperare spre adânc.

Doamne, nu înțeleg! De ce nu ești cu mine? De ce parcă dormi și nu vrei să-mi auzi rugăciunea? Nu ai fost TU cel care mi-ai spus să trec în partea cealaltă?  Să fi fost, oare, vocea mea și nu a Ta?

Mi-amintesc când mi-a spus despre călătoria pe mare pe care voia să o parcurgem. Mi-a spus că va fi greu, dar că va fi mereu cu mine. Acum însă unde era? Nu văd pe nimeni în jurul meu. Totul e deznădejde și partea cealaltă nu se vede nicăieri. Sunt în mijlocul furtunii, în mijlocul mării, în mijlocul pustietății.

Mă rog din nou și nu primesc niciun răspuns. Nu simt nimic. Totuși, din când în când, parcă îi aud glasul din nou ca într-o amintire: Să trecem în partea cealaltă! Dar nu… E doar o dorință să duc la bun sfârșit ceea ce am început.

Și chiar dacă nu am simțit că e lângă mine, El era acolo dormea la cârmă pe căpătâi. L-am deșteptat și L-am întrebat dacă nu îi pasă că pier. El s-a sculat, a certat vântul și a zis mării: Taci! Fără gură! Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. 

Sursa foto: aici

Comments

comments