Citirea de astăzi: 2 Cronici 15-18 Cornilescu sau NTR

„Oricine nu căuta pe Domnul, trebuia omorât.”

Prea drastic, am spune.

E, oare?

Eventual, prea mare har ni se … cere, cumva. Ni se porunceşte har. E ceva ce numai Dumnezeu putea să ofere, să dorească. Să-L căutăm pe El!

Totuşi, parcă ceva nu se leagă, nu e coerent, într-o minte prea limitată, prea închistată în aşteptări previzibile. Nu era vorba că odată întinaţi, prezenţa Lui devine pierdută? Că nu mai avem ce să căutăm în preajma-I? Că Faţa divină Se-ntoarce, Se-ascunde? Că nu …?

Dar Domnul insistă să pornim, şi să nu încetăm vreodată, să umblăm după El. Să-I depistăm urmele. Să alergăm să-L ajungem. Să-I prindem cuvintele, să le desfacem, să le înghiţim. Să-L apucăm de haina luminii care-L înconjoară, pe care o reflectă. Mai mult: să-L privim, să-I căutăm Faţa.

Zice că de-aia ne-a aşezat unde suntem, de-aceea contextul, relaţiile, durerile. Ca să ne dea ocazii, pretexte să-I desluşim misterul.

Numai că El e frumos. E mult prea frumos pentru ochii noştrii. De-aici imposibilitatea depistată de logica noastră.

Dar El S-a gândit la toate dinainte. Cu mult înainte. Şi Leul a devenit Miel, şi ne-a curăţit ochii. (adevăr infinit, o veşnicie ne va lua să te înţelegem!)

Graţie Lui ne cere (dar oare vedem? E o dăruire!) ca o singură preocupare să rămână nestinsă: de-ai întâlni Faţa. Necontenit. Şi El ni Se revelează atât cât putem duce.

Căutarea Lui e deci favoare şi bucurie. Ce va fi atunci găsirea Lui în toată plinătatea?

Iar nouă ni se pare povară. Ne tot cere. Nu ne lasă un pic să facem ce vrem, să căutăm de-ale noastre.

E drept să murim dacă nu-L căutăm. A sacrificat prea mult ca să-I putem admira frumuseţea. Ne-a oferit prea mare onoare: aceea de a găsi, începând de acum şi mai mult într-un moment viitor culminant, Minunea.

„Dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi.”

Comments

comments