10904027_10205985556699094_544456596_n Întâi și-ntâi, recomand lectura. O citire programată, disciplinată pe parcursul unui 2015 pe care să ni-l facem astfel mai plin. Plin și-n minte nu doar în activitățile ce ne divid timpul. Și recomand acest lucru pentru că fiecare e responsabil de propria-i devenire: intelectuală, fizică, culturală, sufletească, spirituală.

Recomand apoi cartea lui Markus Zusak, Hoțul de cărți. E ultima carte pe care am citit-o în momentul în care mi s-a cerut să vin cu o astfel de recomandare și m-a impresionat teribil. E despre gingășie în vreme de război, despre nevinovăție și nonșalanță, despre cuvinte și acorduri de acordeon, despre umanitate și bunătate în cele mai dificile momente. Despre ambiția unora și frângerea altor vise.

Narațiunea e redată dintr-o perspectivă inedită, a morții care e și ea obosită de credincioșia cu care l-a slujit pe Führer în vremea celui de-al doilea război mondial. Moartea monologhează filosofic, se declară adesea obosită și uneori e umanizată de culori și unele suflete pe care trebuie să le ia. La final se prezintă chiar bântuită de oameni, iar pe parcurs prezintă ”o mica observație, dar demnă de luat în seamă; de-a lungul anilor am văzut atât de mulți tineri care cred că aleargă spre alți tineri. Ei nu fac asta.

Cartea este despre cuvinte și puterea lor de a crea lumi, de a salva vieți, de a educa și compensa carențe. Hoțul de cărți este o fetiță de 10 ani, Liesel, care la înmormântarea fratelui ei fură prima carte, Manualul groparului. Dar nici una din cărțile furate de ea nu sunt sustrase vreunui om care să le resimtă lipsa. Sensul cuvântului hoț nu e nicidecum peiorativ: prima carte e luată din zăpadă, a doua din foc, iar următoarele din biblioteca Ilsei Hermann care îi lăsa chiar fereastra deschisă pentru a-I fi mai ușor să le ia. Ce fură Liesel e arta de a citi, împreună cu papa (unul din cele mai sesnibile portrete din carte), fură cuvintele cărților pe care le așterne pe pereți pentru a le învăța. Îi citește lui Max, evreul ascuns în pivniță, până acestea redobândește sănătatea, și își fură sieși viața scriind în pivniță în timpul bomardamentului din strada Himmel (Paradis) o carte cu același nume în care orânduiește cuvinte.

Nu voi scrie un rezumat, faptele goale reprezintă o poveste similară altora din aceeași perioadă, în vreme ce cartea transpune senibilitate și profunzime în fiecare filă. Nu e vorba de ce se întâmplă atât de mult, cât de modul în care personajele trec prin filtrul sentimentelor aceste lucruri.

Recomand Hoțul de cărți. Admit că am văzut initial filmul și mi l-a plăcut. Citind ulterior cartea am înțeles câtă sărăcie poartă în ele secvențele spre difernță de film. Și vorba copertei primei ediții:când moartea spune o poveste, chiar trebuie s-o asculți!

Comments

comments