Grîul și neghina cresc împreună. Așa e menit a fi în zilele pe care le trăim. Semănătorul a semănat Cuvântul, dar vrăjmașul a aruncat noaptea neghină. Iar cele două trebuie a fi lăsate să crească laolaltă până la sfârșit, pentru ca nu cumva să fie smuls și grâul, din greșeală.

În lumina acestei pilde, te-ai aștepta ca neghina să fie vreo buruiana care răpește din frumusețea lanului de grâu, ceva dizgrațios ce te face să întorci capul în altă parte. Câtuși de puțin adevărat. Privind floarea neghinei, colorată, nu ai crede că e periculoasă. Pare fragilă și gingașă. Doar semințele ei, negre au toxicitate dacă sunt măcinate cu grâul. Și acestea sunt numeroase; aproximativ 200 în fiecare plantă.

La fel, răul pare inofensiv, plăcut privirii. Pericolul lui este în potențialul final. Cu toate acestea, alături de ea, grâul trebuie să crească. Nu să privească și să analizeze neghina, indiferent cât de numeroasă este. Nu are ce protesta împotriva existenței ei, nici să o dorească smulsă. Grîul are un scop, el a fost plantat și menirea lui e de a deveni pâine. Finalitatea neghinei e însă alta.

Lanul e împărțit deci în două; ești fie grâu, fie neghină. Sau, după cum spunea recent cineva, fie ești parte a problemei, fie soluție.

Comments

comments