Cu toții analizăm. Fie ne analizăm pe noi, sau, de cele mai multe ori, pe alții. Nu doar că suntem preocupați mult prea mult de propria existență, dar ne și obsedează cea a persoanelor din jur – sau, dacă chiar ne vedem de treaba noastră, suntem mult prea absorbiți de propria ascensiune în societate, de fizicul nostru sau de cum să achiziționăm ultimele tendințe din lumea mondenă sau din cea digitală.

Nu mă înțelegeți greșit, trebuie să ne preocupe persoanele din jurul nostru, cât și propria persoană, dar, de multe ori, noi, oamenii, uităm că avem şi un suflet, avem şi o inimă, care au la fel de multă nevoie de mâncare, de îmbunătățiri, aşa cum are şi trupul. Uităm să ne hrănim pe noi înşine şi mai ales… uităm ca măcar uneori să-i invităm şi pe alţii la masă. Tratăm puțin cam superficial relațiile cu oamenii cu care avem de a face. Credem că le merităm și că o să le avem mereu. Vrem totul, dar nu suntem în stare să dăm același lucru.
Oare de ce ne comportăm așa?

Analizăm și examinăm fiecare element în parte. Studiem expresii și reacții, ca apoi „să ne dăm cu părerea”, când, de fapt, nu suntem cu absolut nimic mai presus. Poți fi mai presus de natura ta umană ? Oamenii sunt imperfecți. Sunt păcătoși. Singurul îndreptățit să ne analizeze și să ne judece e Dumnezeu… dar cea mai frumoasă parte este că El alege să ne iubească în schimb. El ne învață să iubim. Perfecțiunea iubește imperfectul. Atunci noi, imperfect cu imperfect, de ce ne-am considera mai presus ?

 
Opreşte-te puţin din analizat și complimentează-l pe cel de lângă tine, spune-i tipului care stă alături că are pantofi frumoși, chiar dacă nu sunteți prieteni, spune-i tipei de pe hol că-ți place coafura ei, azi și-a prins părul frumos în coadă.
Doar priveşte. Observă. Privește prin ochii Lui şi iubește. Admiră. Mulțumește. Complimentează. Apreciază. Încurajează. Fii mai mult decât un „analist”, fii o reflexie a Perfecțiunii!

Comments

comments