Valuri233333

Stau și privesc… Valurile se sparg spectaculos în stâncile de pe mal, apoi se sting ușor. Până când vine următorul val și o ia de la capăt, din nou și din nou. N-au înțeles că stâncile rămân tot acolo? De ce se-ntorc la nesfârșit?

Așa e și cu sufletul când se izbește de stâncile vieții. De ce nu poate învăța odată pe unde să nu mai treacă? Să fie și el mai atent, să nu se distrugă atât. Parcă zdrobirea e starea cea mai naturală a sufletului.

De ce? Are vreun sens?

Contemplând jocul valurilor, într-un târziu am înțeles. Adevărul e că doar izbirea ne poate trezi la realitate. Speranța noastră stă în faptul că acea distrugere a îmbrăcat o haină creatoare, iar El însuși modelează în noi chipul Fiului Său.

În cele din urmă, am înțeles că fără zdrobire nu poate exista spectacol. Nici frumusețe, ori un final fericit. Suferința este îngăduită doar atât cât să ne amintească că nu acest pământ ne este destinația finală. Adevărata noastră comoară se află dincolo de stânci, dincolo de ceea ce se vede.

Până la urmă, cu toții suntem zdrobiți într-un fel sau altul. Doar așa lumina Sa poate pătrunde în inimile noastre. În mod paradoxal, zdrobirea ne vindecă, și ne dă o nouă definiție a firii, făcându-ne să fim tot mai mult asemenea Lui.

http://partysmartpillsbest.com/ | click here | human growth hormone (HGH) | visit web | where to buy anabolic steroids

Comments

comments