text de Marius Lăzău

Biblia începe cu o poezie. Cuvinte magice descriu o lume care își începe existența sub ochii unui meșter zidar.

Lângă Casa de Cultură a Sindicatelor este o statuie a lui Constantin Brâncuși. Te-ai oprit vreodată să te uiți la ea?

Dacă vii pe Strada Pescărușului și dai de parc, vezi, nu departe, o statuie a lui Petőfi Sándor. M-am oprit odată, lângă statuia asta, și am petrecut un sfert de oră citind despre Petőfi Sándor. Un poet tânăr din Ungaria. Știai că Petőfi a murit? La 26 de ani?

Într-o viață atât de scurtă, poezia lui Petofi a creat o impresie adâncă. Strada Petőfi Sándor din Oradea nu este singura cu numele poetului. Este una și în Budapesta, nu departe de Dunăre.

Suntem vecini, dar nu întotdeauna prieteni. Și totuși, o parte din banii pe care îi plătim în impozite întrețin statuia aceluiași poet. Și la noi. Și la ei.

Brâncuși. Eminescu. Steve Jobs. Frumos. Sublim. Interesant. Arta lor exprimă sentimentele și frumusețea. Din inima lor.

Lumea în care ai crescut tu reflectă sentimentele și frumusețea Divinității. Când meșterul zidar a pus ultima cărămidă, s-a oprit, a privit, și a examinat fiecare latură a ceea ce făcuse. Poetul din cartea Geneza nu are cuvinte potrivite pentru a exprima creativitatea Divinității. El descrie în limbaj poetic fiecare etapă a creației, și de fiecare dată, repetă simplu: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Florile. Apusul de soare. Castraveții. Venirea primăverii. Foarte bune.

Iar tu, cel care citește cuvintele acestea, tu ești cărămida care completează capodopera creației. Vino înapoi. Avem nevoie de tine. În primul și în primul rând, lumea aceasta exprimă frumusețea din inima Divinității. Este un lucru bun! Dar, fără tine, ne lipsește un vers, iar poezia rămâne neterminată.

Sursa foto: aici

 

Comments

comments