Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul; se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.

Nisip dureros, lacrimi arse, neplânse, uscăciune lihnită, amorţită. Deşert şi moarte, nimic.

Pe Dumnezeu nu-L depăşeşte însă dezolarea. Dacă El vine, apa începe să curgă. Atunci când El vorbeşte, cresc culori. Dacă suflă El viaţă, pământul cântă.

Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor;

Când El atinge ochii, întunericul fuge împleticit. Când atinge El ochii, aceştia se deschid, n-au altă opţiune. Îl văd, şi îngenunchează. Plâng în sfârşit. Lumina îi spală, iar ei o privesc însetaţi.

El porunceşte. Ceaţa sunetelor se evaporă, şi urechile aud vocea Lui desluşit, muzical. De-acum, ascultă absorbite vindecarea Lui.

Atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie;

El Îşi continuă lucrarea. Ia oasele frânte şi muşchii atrofiaţi. Cuvintele Lui le sunt leac. Picioarele, înviorate, duc vestea mântuitoare. Dansează uimite.

Gurii încleştate îi e sfărâmată neagra tăcere. Limba legată capătă eliberare. Numele Lui e proclamat.

căci în pustie vor ţâşni ape şi în pustietate pâraie; marea de nisip se va preface în iaz şi pământul uscat, în izvoare de ape.

Ţărâna soarbe şi învie.

Aşa arată o expoziţie a puterii şi a îndurării, a gloriei Celui ce recreează, neobosit.

Comments

comments