„Dumnezeul care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului; El nu locuieşte în temple făcute de mâini şi nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea nevoie de ceva, El care dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile“ – Fapte 17:24-25

Nimic nu poate fi mai eronat decât să cred sau să acționez ca și cum Dumnezeu mi-ar fi dator, ca și cum I-aș face o favoare prin faptul că am ales să-I slujesc. Cum ar putea El – Prințul Luminii – să aibă nevoie de mine, un om imperfect și ale cărui zile sunt numărate?

Însă atunci când te întorci la Dumnezeu, iar harul Său îți umple inima, smerenia vine cu pași repezi. Înaintea Tatălui plin de iertare, te vezi așa cum ești cu adevărat și rămâi uimit că un Dumnezeu atât de perfect ar vrea să aibă ceva de-a face cu tine, ca să nu mai vorbim de faptul că-ți dăruiește mântuirea.

Absolut nimic din ce aș avea să-I dăruiesc n-ar putea adăuga la frumusețea și perfecțiunea Lui. El mi-a dat, iar eu am primit. Nu pentru că El avea nevoie de mine, ci pentru că eu aveam nevoie de El.

Vestea bună este că în ciuda faptului că nu avea nevoie de laudele, închinarea, slujirea sau viața mea, am fost aleasă. Și ce poate fi mai frumos decât să știu că am fost dorită, așa încât Tatăl să considere viața Fiului său preț răscumpărător pentru mine?

Răspunzând dragostei Lui nemărginite, nu pot decât să-I dau lauda, închinarea, slujirea și viața mea. Ar fi nebunie curată să nu aleg să stau la picioarele Lui și să mă îmbăt de frumusețea Lui!

Sursă imagine: aici

Comments

comments