Pocăinţa autentică (Ezra 10:1-44)

Biblia afirmă clar că există atât pocăinţă adevărată cât şi pocăinţă falsă. De două ori Faraon i-a spus lui Moise: „Am păcătuit” (Exod 9:27 şi 10:16), dar nu s-au pocăit cu adevărat. Lui Esau i-a părut rău şi a plâns pentru că şi-a vândut dreptul de întâi născut, dar nu s-a pocăit cu adevărat (Evrei 12:17). Iuda a simţit remuşcare pentru că L-a trădat pe Isus şi chiar a spus că a păcătuit (Matei 27:4), dar nu s-a pocăit.

Dacă vrem să fim plăcuţi lui Dumnezeu şi să avem o relaţie reală cu El, trebuie să ne asigurăm că pocăinţa noastră este autentică, nu superficială. Textul nostru nu este cuprinzător, dar ne oferă câteva semne ale pocăinţei adevărate. Pocăinţa autentică implică o părere de rău sinceră înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele noastre şi acţiuni prompte pentru a le corecta.

În capitolul nostru exilaţii evrei, care s-au întors în ţară din Babilon, şi-au luat neveste păgâne, călcând astfel porunca lui Dumnezeu (Deuteronom 7:1-4; Ezra 9:1-2). Ezra 10:11a rezumă ceea ce trebuie să facă pentru a corecta situaţia: „Mărturisiţi-vă acum greşeala înaintea Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi faceţi voia Lui”. Mărturisirea lor înaintea lui Dumnezeu, dacă era autentică, avea să reflecte o părere de rău sinceră pentru ceea ce au făcut. Şi acea părere de rău nu trebuia să se limiteze doar la cuvinte. Acesta trebuia să se manifeste şi prin acţiuni prompte pentru a le corecta: „Despărţiţi-vă de popoarele ţării şi de femeile străine” (Ezra 10:11b).

Plânsul şi durerea profundă a lui Ezra peste păcatele exilaţilor i-au determinat pe alţii să se adune în jurul lui, să-şi vadă propriile păcate şi „să verse multe lacrimi” (10:1). Şecania, un purtător de cuvânt al poporului (10:2), a mărturisit păcatul şi i-a propus lui Ezra ca poporul să facă un legământ pentru a-şi corecta păcatul. De la versetul 12 până la sfârşitul capitolului ni se relatează soluţionarea dureroasă a acestei probleme apărute datorită neascultării de poruncile lui Dumnezeu.

Sunt mulţi astăzi care învaţă că tot ce trebuie să facă un păcătos este să creadă în Isus. Dar Isus a spus că El a venit să cheme pe păcătoşi la pocăinţă (Luca 5:32). În Marea Trimitere, Domnul Isus a spus că trebuie „să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor“ (Luca 24:47). Apostolul Pavel şi-a rezumat Evanghelia spunând că a vestit „iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos” (Fapte 20:21). Noi trebuie să începem viaţa creştină prin pocăinţă şi credinţă.

Dar pocăinţa nu este doar ceva ce trebuie să facem la începutul mântuirii. Este ceva ce trebuie să-i caracterizeze pe credincioşi toată viaţa lor. Când Duhul Sfânt ne convinge prin Cuvântul lui Dumnezeu de păcatele noastre, trebuie să ne pocăim. Adevăraţii creştini trebuie să fie pocăiţi autentici întreaga lor viaţă. Mă rog ca fiecare dintre noi să fie pocăiţi adevăraţi!

– Ionel Socaciu

Varianta Cornilescu aici.
Varianta NTR aici.

Comments

comments