Viața e alcătuită din o mulțime de momente, iar tot ce ne amintim, într-un final, sunt doar fracțiuni din acele momente. Bune, rele, cum or fi ele. Apoi, sunt lucrurile care sunt atât de frecvente încât nici nu le mai băgam în seamă și care ne sunt atât de obișnuite că nu e nevoie să ni le amintim pentru că le facem zilnic, cum ar fi mâncatul.

În urmă cu câteva săptămâni citeam din nou minunea cu înmulțirea pâinilor și a peștilor, dar de această dată, nu minunea în sine mi-a sărit in ochi, ci minunea de dedesubtul minunii, dacă pot spune așa.

Pentru mine, dragostea prinde contur și viață atunci când este demonstrată în acțiuni mici, sau mai bine zis în gesturi aparent micuțe. Ți-ai luat geaca? Ai băut destulă apă astăzi? Ai mâncat? Nu pornim până nu-ți pui centura! În lucrurile de zi cu zi se ascunde dragostea, și citind din nou acest pasaj, m-am întâlnit din nou cu dragostea lui Dumnezeu.

„Isus i-a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: «Mi-este milă de gloata aceasta, căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum»” (Matei 15:32).

Acesta a fost versetul care m-a făcut să realizez câteva lucruri noi despre dragostea lui Isus. Am să scriu aici gândurile care mi-au venit în minte când am citit versetele acestea:

Isus, îmi place așa de mult cum ai grijă de copiii Tăi până în cele mai mici detalii. Mi se pare un gest atât de plin de dragoste numai ideea că Cineva ca Tine se gândește la mine, îngrijorându-se poate că nu mănânc destul, sau că nu am mâncat azi.

Pare un gest mic, nesemnificativ, pentru că ne-am obișnuit să mâncăm, dar ce lucru măreț să Te gândești la sănătatea noastră într-un mod atât de practic! Dodi, mănâncă! Nu vreau să leșini! Iubesc asta la Tine!

Te iubesc și Îți mulțumesc că ai grijă de mine până și în lucrurile de care nu cred că-Ți poate păsa. Mă bucură faptul că, deși ești Regele Universului, ai timp să Te preocupe bunăstarea mea. Mulțumesc!

Îmi place să-L văd pe Dumnezeu atât de personal, și mă bucur să știu că El este în toate lucrurile pe care le fac, și că El mă iubește și se gândește la mine, ca nimeni altul.

Comments

comments