Lumea de sus, lumea de jos… cea eternă, cea limitată, viața pe pământ sau veșnicia… Pendulăm între aceste două extreme ca robii care-și caută izbăvirea. Cert lucru, una din cele două lumi e absurdă. Nu pot avea sens ambele! Dacă lumea aceasta are rost, nu vei mai avea nevoie de cealaltă, dacă pe aceea o vei găsi absurdă, îți vei fixa rădăcinile și scopurile aici.

Trăim uneori ca și cum ne-am fi pierdut veșnicia și luptăm din răsputeri să ne agonisim un viitor. Cântăm Treci peste anii viitori… și vino, versuri scrise-n temniță, și mă-ntreb în condiții similare, în urma noastră ce poezii ar rămâne? Și le cântăm fără a lua aminte…

Trăim un creștinism tot mai modern, mai convenabil, fără să plătim vreun preț, și ne clădim aici vise uitând cât de trecători suntem. Și ne gândim cu teamă la clipa-n care totul s-ar putea termina…

Rătăciți de cer, ne-nchinăm unui Dumnezeu pe care-L vizităm în limita timpului disponibil, și la plecare Îl lăsăm în „Templu” pentru a-L găsi iar când va fi nevoie. Prea des „Dumnezeul nostru” nu ne cere nimic și Îi aducem jertfe care nu ne costă, apoi judecăm darul altuia.

Trăim ca și cum Hristos n-ar fi înviat, iar la mormânt s-ar sfârși totul pentru noi. Ne scapă din vedere ce puțin ne e timpul raportat la eternitate.

Sigur viața ne-ar fi diferită dacă am învăța să trăim corect: în lumina veșniciei. Atunci nu ne va mai fi teamă, ne va fi dor!

Gândiți-vă la lucrurile de sus! – Coloseni 3:2

Sursă imagine: aici

Comments

comments