Contemplă acum plimbându-se pe aleea îngustă. Florile înmuguriră deja și noaptea se lăsase agale. Era liniște cumpită si un sentiment o cuprinse fulgerător. Pașii ei apăsători și grei ținteau profund pământul, și gândul ei era acum dus prea departe …

Era cel mai bine să fie acum singură, era mai bine decât cu ei, avea timp acum doar pentru ea, dar așa de multe lucruri o năpădeau și roiul din interiorul ei o făceau să-i explodeze din moment în moment capul. Ticăia mai ceva decât o bombă cu ceas. Dar, totuși,  tot mai bine singură și rănită, frântă și înghițită de îngrijorare și îndoială, decât să stea vulnerabilă în fața celorlalți. Putea face față mult mai bine acestor lovituri, decât înțepăturilor celorlalți.

Vroia sa înainteze, dar picioarele o țineau în loc și ceva parcă îi spunea: “nu-i bine așa, izolarea nu este o soluție!”

Îi venea greu să înțeleagă asta, și aceste vorbe erau cam greu de digerat pentru ea. Știa că nu are dreptate, dar pentru ea izolorea acum era cea mai bună soluție, era remediul ideal în situația dată. Oricum ei nu-i înțelegeau trăirile, și cum puteau oare alții să vindece și să aducă alinare?

Dar se făcuse deja demult târziu, și cu pași repezi era momentul să se întoarcă acasă. Pășea în grabă printre umbrele copacilor întunecați și suspine în mulmur se auzii pătrunzător…

***

Cât de bolnavi sunt oamenii din zilele noastre, și cât de mult ecou răsună deprimant în jur. Și este trist că nu sunt boli doar fizice care mânâncă, sfâșie, și devorează trupul, ci eu, și tu, ne confruntăm  cu aceleași  boli de stare, de nepăsare, suntem bolnavi de prea mult EUL nostru, deprimați de prea multă îngrijorare, dar cel mai trist este că suntem lipsiți de încredere.

Încrederea i-un lucru greu de câștigat, și paradoxal este și cel mai ușor lucru pe care fără să clipești poți în fracțiuni de secundă să o pierzi.

Da, într-adevăr, nu este ușor și simplu să le servești sufletul pe tavă, și ei să facă cu el tot ce doresc, pentru că pământenii ți-l pot face mototol, zrobii, tăia și rupe în bucățele, ți-l pot călcat în picioare, și mai apoi va fi profund de greu de asambat la loc. Dar dacă nu poți să ai încredere în persoanele de lângă tine, cum poți să te bucuri acum de viață? Dacă te îndoiești, cum poți să spui acum că tu iubești?

Neîncredere, nu mai roade suflete!

 Încredere, zidește tu ceva grandos!

*Eu mi-am pus toată încrederea în Domnul, și El a ascultat toate dorințele mele!

Sursa foto: aici

Comments

comments